Mai multe cluburi din străinătate, cu ochii pe Ianis Hagi. Unde s-ar putea transfera mijlocașul
23.07.2018, 20:18SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ianis Hagi, cumpărat de către tatăl său de la Fiorentina la începutul acestui an în schimbul sumei pentru care a și fost vândut, adică 2 milioane de euro, ar putea părăsi din nou Viitorul. Anunțul vine din partea lui Cristian Bivolaru, directorul general al celor de la Viitorul Constanța.
Fiul lui Gică Hagi a fost urmărit încă din primul meci din campionat de mai mulți scouteri din străinătate, a dezvăluit Bivolaru.
"Au venit mai mulți scouteri din Franța, Belgia, Rusia, astfel că sunt șanse ca Ianis să plece în această vară de la Viitorul", a declarat oficialul constănțenilor pentru Look TV.
Bivolaru nu a dezvăluit numele cluburilor interesate de mijlocașul în vârstă de 19 de ani.
Ianis Hagi nu a avut parte de evoluție foarte bună în prima etapă din Liga I. S-a remarcat doar prin mai multe șuturi trimise peste poartă și printr-o lovitură de la 11 metri ratată, iar echipa sa a pierdut cu scorul de 1-0 în fața celor de la Dunărea Călărași.
Decarul Viitorului nu a reușit să se impună la Fiorentina, fiind trimis să joace la Fiorentina Primavera, echipă pentru care a bifat 7 goluri în 19 meciuri. Pentru prima echipă, Hagi a jucat doar două meciuri - în total, 48 de minute.
- 1,5 milioane de euro este cota lui Ianis Hagi, conform Transfermarkt.
Etichete: hagi , gica hagi , viitorul , ianis hagi , cristian bivolaru , viitorul transfer , ianis hagi transfer , transfer ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții