Un jucător de la Bordeaux a furat ghetele colegilor și le-a vândut online. Cum a fost prins
articol scris de Digi Sport31.03.2022, 19:48
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Caz bizar în fotbalul francez. Un tânăr jucător de la Bordeaux și-a jefuit, pur și simplu, colegii chiar în vestiar. Numele său nu a fost făcut public, însă întâmplarea a făcut repede înconjurul lumii.
Un jucător de la Bordeaux a furat ghetele colegilor și le-a vândut online. Cum a fost prins
"Modul de operare" era simplu. Jucătorul, care nu era un titular obișnuit, ajungea primul în vestiar și subtiliza ghete noi de joc, pe care le băga în geanta sa, iar apoi pleca printre primii. Ulterior, el le vindea online.
A "operat" în acest fel de mai multe ori, însă a fost dat de gol tocmai de fosta sa iubită, care a făcut totul public chiar pe un grup de Whatsapp al jucătorilor.
Pedeapsă modestă primită de un jucător de la Bordeaux care a furat de la colegi
Potrivit Actu.bordeaux, pedeapsa a fost însă una "modestă", mai ales având în vedere și ce spun celorlalți jucători. El a fost exclus din lot pentru doar o singură etapă și a fost amendat, însă colegii nu îl mai vor în echipă.
Bordeaux traversează un sezon dezastruos. Sextupla campioană a Franței se află pe ultimul loc în Ligue 1, după 29 de etape, și nu a mai câștigat în ultimele 7 meciuri.
De-a lungul timpului, au existat mai multe cazuri de jucători care furau de la colegi. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri a fost cel al lui Ravel Morrison, jucător despre care Sir Alex Ferguson susținea că este cel mai talentat pe care l-a antrenat, dar că nu a reușit să își atingă potențialul preconizat în perioada în care juca la Manchester United.
El a recunoscut, într-un dialog purtat cu Rio Ferdinand pentru canalul său de Youtube, că i-a furat fostului mare fundaș central, dar și lui Wayne Rooney, cu care împărțea vestiarul în urmă cu un deceniu la Manchester United, câte o pereche de ghete.
Ravel Morrison a dezvăluit că a plecat cu ghetele coechipierilor din vestiar pentru a le vinde, iar cu banii făcuți și-a putut scoate familia în oraș.
Etichete: bordeaux , a furat ghetele
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții