Totul pentru Neymar. Florentino Perez s-a întâlnit cu tatăl brazilianului
15.03.2018, 17:35Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Real Madrid e decisă să facă orice efort pentru a-l transfera din sezonul viitor pe starul lui Paris Saint Germain, Neymar.
Brazilienii de la UOL, citaţi de presa spaniolă, în frunte cu publicațiile As și Mundo Deportivo, susţin că tatăl lui Neymar s-a întâlnit chiar săptămâna trecută cu preşedintele lui Real Madrid, Florentino Perez, pentru a pune la punct transferul anului în fotbalul mondial.
Potrivit aceleiaşi surse, cei de la Real Madrid s-ar fi întâlnit şi cu alţi reprezentanţi ai lui Neymar, pentru a încerca să găsească soluţii pentru transferul "decarului" naţionalei Braziliei pe Santiago Bernabeu.
Misiunea celor de la Real Madrid nu se anunţă însă deloc uşoară. PSG l-a declarat netransferabil pe Neymar, pe care l-a cumpărat vara trecută pentru 222 de milioane de euro de la Barcelona, cea mai mare sumă achitată vreodată pentru un fotbalist.
Neymar se află în Brazilia, unde se recuperează după operaţia suferită în urmă cu mai puţin de două săptămâni, care îl va scoate în joc, cel mai probabil, până la finalul actualului sezon.
Brazilianul are 28 de goluri în 30 de meciuri disputate în acest sezon, în toate competiţiile, pentru PSG.
Etichete: neymar , neymar real madrid , neymar psg , florentino perez neymar , neymar oferta real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții