PSG, aproape de prima mutare pe piața transferurilor! Un internațional italian va ajunge la Paris
articol scris de Digi Sport11.09.2020, 09:43
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
PSG a fost, spre deosebire de anii trecuți, un club foarte ”tăcut” pe piața transferurilor în această vară, dar, după înfrângerea, 0-1, cu Lens, din prima etapă din Ligue 1, Thomas Tuchel a decis că are nevoie de întăriri.
Primul post pe care PSG vrea să îl întărească este cel de fundaș dreapta. Conform Football Italia, Alessandro Florenzi, internațional italian revenit la AS Roma după jumătate de an jucată sub formă de împrumut la Valencia, ar putea ajunge la Paris în perioada imediat următoare.
Alessandro Florenzi, fundașul dreapta dorit de PSG
Alessandro Florenzi va pleca la în Franța în cursul zilei de vineri pentru a efectua vizita medicală. Fundașul dreapta italian urmează să fie împrumutat de PSG pentru un sezon, cu opțiune de transfer definitiv în vara anului viitor, pentru 9.500.000 de euro.
Odată cu aducerea lui Alessandro Florenzi, PSG și-ar acoperi postul din echipă ce pare cel mai vulnerabil.
Pentru banda dreaptă a defensivei, Thomas Tuchel îi are la dispoziție pe Tilo Kehrer, jucător ce s-a consacrat mai degrabă ca fundaș central, și pe Colin Dagba, folosit în anul trecut în 16 partide.
În această vară, PSG nu a adus niciun fotbalist nou, doar a transformat împrumuturile lui Sergio Rico și Mauro Icardi în transferuri definitive.
Etichete: alessandro florenzi , transferuri psg , thomas tuchel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții