Neymar a aflat când poate reveni pe teren, după ultima accidentare suferită la PSG
articol scris de Mihai Alecu12.12.2021, 20:26
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Neymar (29 de ani) s-a accidentat la meciul dintre Saint-Etienne și PSG, disputat în urmă cu două etape în Ligue 1.
Brazilianul pare blestemat de când s-a transferat la PSG, iar an de an are probleme cu accidentările.
Detalii de ultimă oră despre starea lui Neymar
PSG a fost nevoită să joace ultimele două meciuri fără starul brazilian, care a suferit o accidentare urâtă în finalul partidei cu Saint Etienne.
Conform presei din Franța, ultimele invetigații făcute de Neymar confirmă diagnosticul pus recent, cel de 6-8 săptămâni de absență de pe teren.
Având în vedere că au trecut aproximativ două săptămâni de la momentul accidentării, acesta ar putea reveni chiar la începutul anului în tricoul lui PSG.
Neymar este cu moralul la pământ după accidentarea suferită! La cine a apelat brazilianul pentru a depăși momentul
Imediat după momentul contactului, Neymar a urlat de durere, s-a întins pe gazon și a izbucnit în plâns.
În urma investigațiilor, medicii au decis că brazilianul are nevoie de o perioadă de recuperare de aproximativ șase săptămâni.
Se pare că în urma accidentării, moralul vedetei lui PSG este la pământ, iar pentru a depăși această perioadă i-a cerut ajutorul unui prieten apropiat, fostul fotbalist de la PSG, brazilianul Nene.
”Am venit în Paris să îl ajut cu orice are nevoie, să îl susțin, să jucăm împreună, să ne distrăm și, mai mult decât orice, să îl fac să râdă puțin.
Este liniștit, dar, bineînțeles, nu este fericit. Este un moment foarte dificil pentru el. În continuare, genunchiul său nu este deloc bine, dar încerc să îl sprijin, să fiu alături de el, să îi spun să încerce să fie pozitiv și că acest lucru va trece. Neymar va reveni în aproximativ o lună jumătate, dar încearcă să facă tot posibilul să revină mai devreme”, a declarat Nene, citat de Marca.
Neymar se pregătește din greu pentru a reveni pe teren
Starul liderului din Ligue 1 a publicat câteva imagini din timpul unui antrenament fizic solicitant, dovadă că arde de nerăbdare să revină pe teren.
La finalul partidei cu Saint-Etienne, Neymar le-a transmis un mesaj fanilor, prin care își manifestă optimismul, în ciuda accidentării.
"Trebuie să mă recuperez. Din păcate, astfel de momente fac parte din viața unui sportiv. Asta trebuie să fac, să ridic capul și să merg înainte. Voi reveni mai puternic", a scris Neymar pe Instagram.
Etichete: psg , accidentare , neymar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții