Metz îi caută deja înlocuitor lui Boloni! Cu cine tratează francezii
articol scris de Digi Sport04.06.2024, 15:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Echipa de fotbal Metz caută deja un înlocuitor pentru antrenorul Ladislau Boloni (71 de ani).
”Les Grenats” au retrogradat în liga secundă franceză, în urma barajului cu AS Saint-Etienne.
Metz vrea să îl pună antrenor pe Habib Beye în locul lui Ladislau Boloni
Conform publicaţiei Le Republicain Lorrain, preşedintele lui FC Metz, Bernard Serin, vizează o revenire imediată în Ligue 1 şi, în acest scop, a făcut o prioritate din instalarea lui Habib Beye, la conducerea tehnică a echipei sale, în locul lui Boloni.
Beye, fostul fundaş al echipei Olympique Marseille, este liber de contract după despărţirea de formaţia Red Star FC, cu care s-a clasat pe primul loc în liga a treia franceză. Habib Beye a ajutat-o pe Red Star FC să acceadă în Ligue 2, pentru prima oară în şase ani.
FC Metz, care a promovat anul trecut în Ligue 1 sub comanda lui Boloni, a remizat pe teren propriu, 2-2 după prelungiri, în manşa secundă a barajului cu AS Saint-Etienne, după ce pierduse la limită prima manşă, scor 1-2.
"Les Grenats" s-au întors astfel în Ligue 2, după doar un sezon, în timp ce AS Saint-Etienne a revenit în elita fotbalului francez, după doi ani de la retrogradare, potrivit Agerpres.
Patronul din SuperLigă care-l vrea pe Boloni, după ce Metz a retrogradat: ”O să fac tot posibilul să-l conving”
Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi, și-a exprimat dorința de a-l aduce pe Boloni la echipa sa. Nu în locul lui Bernd Storck, pe postul de antrenor principal, ci ca manager general.
Nu este prima dată când omul de afaceri din Sfântu Gheorghe îl vrea pe Ladislau Boloni la Sepsi, dar până acum cele două părți nu au ajuns la un consens.
”Eu o să fac tot posibilul, ce depinde de mine, ca să-l conving. Avem nevoie de specialiști care să ne ajute. Ca să ținem pasul cu echipele mai mici din străinătate ne trebuie cineva ca el să se dedice sută la sută și să vină cu idei noi.
Am vorbit anul trecut în vară, dar a fost o discuție ca între prieteni. El nu este genul care să discute când este sub contract cu o altă echipă. În ultimul an nu am mai vorbit despre asta, dar acum, după ce s-a întâmplat, o să-l sun.
Îl mai las câteva zile și apoi o să discutăm, să reluăm discuțiile și să vedem ce planuri are și dacă nu ar vrea să vină la noi.
Ca antrenor niciodată nu s-a pus problema. Poate pe o altă funcție. N-am vorbit cu el, știam că are un meci important și îmi pare rău că a pierdut. Dar să joci în 10 oameni 85 de minute și să câștigi meciul și să îl duci în prelungiri e un lucru extraordinar de mare.
Sigur o să discutăm cu el foarte curând. Ca manager ar fi binevenit. Are 30 de ani în fotbalul european și ne-ar putea ajuta cu foarte multe lucruri.
Și pentru marketing ar fi foarte bine ca el să vină. Iar el ar veni acasă, are o vârsta și ar fi bine și pentru el să se întoarcă acasă”, a transmis Dioszegi, potrivit Prosport.
Etichete: ladislau boloni , metz , inlocuitor boloni , demitere boloni , plecare boloni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții