Kylian Mbappe a dezvăluit cum se automotivează la 22 de ani. ”Doar cu gândul ăsta joc. N-am nicio șansă altfel!”
articol scris de Digi Sport03.04.2021, 09:49
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Kylian Mbappe (22 de ani) a devenit deja o certitudine în fotbalul mondial, dar mai are de tras și de câltigat trofee pentru a ajunge la notorietatea starurilor din prezent Cristiano Ronaldo (36 de ani) și Lionel Messi (33 de ani).
Starul celor de la Paris Saint Germain, care din vară va intra în ultimul an de contract, a dezvăluit recent cum se automotivează la 22 de ani.
”Dacă eu nu sunt dur cu mine, nu o va face nimeni altcineva. Îmi spun mereu, în mintea mea, că sunt cel mai bun. Și trebuie să te convingi că ești capabil să răstorni munții.
De fiecare dată când intru pe teren îmi spun că sunt cel mai bun! Și, totuși, am jucat pe terenuri unde se afla și Ronaldo și Messi”, a dezvăluit francezul.
Kylian Mbappe a dezvăluit cum se automotivează la 22 de ani. ”Unii nu înțeleg!”
Concurența auto-impusă cu Ronaldo și cu Messi îl ajută mental foarte mult pe francez.
”Sunt jucători mai buni decât mine, au făcut un miliard de lucruri mai mult decât mine, au câștigat trofee, premii, dar în capul meu îmi spun că sunt cel mai bun. Nu-mi impun limite. Doar cu gândul ăsta joc. N-am nicio șansă altfel să progresez.
Unii nu mă înțeleg, există anumite bariere când vine vorba despre propriul ego. Pentru unii asta înseamnă să nu lași un coechipier să bată un penalty sau să-ți dorești un salariu mai mare decât alții.
Dar pentru mine nu e vorba despre asta, ci despre pregătire, e ceva personal, ca să mă autodepășesc”, a spus Mbappe, într-un interviu acordat celor de la RMCSport.
Etichete: cristiano ronaldo , psg , lionel messi , kylian mbappe , oferte mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții