Antrenor pentru PSG, după demiterea lui Tuchel! L'Equipe: au ajuns la un acord
articol scris de Digi Sport25.12.2020, 11:43
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul argentinian Mauricio Pochettino a ajuns la un acord cu campioana Franţei, PSG, unde îl va înlocui pe germanul Thomas Tuchel, care a fost demis joi, scrie L'Equipe.
Thomas Tuchel, OUT! Mauricio Pochettino a bătut palma cu PSG
Liber după despărţirea de Tottenham Hotspur în noiembrie 2019, Pochettino s-a înţeles cu gruparea de pe Parc des Princes. RMC Sport şi Le Parisien anunţă şi ele că argentinianul va fi noul tehnician al echipei din capitala Franţei. Fostul fundaş, care are 48 de ani, a fost jucătorul lui PSG între 2001 şi 2003.
Tuchel, 47 de ani, a preluat-o în 2018 pe PSG, cu care a câştigat de două ori campionatul şi o dată Cupa Franţei şi Cupa Ligii franceze. În sezonul trecut, formaţia pariziană s-a calificat în prima sa finală în Liga Campionilor, fiind învinsă la limită de Bayern Munchen (0-1).
Thomas Tuchel a fost demis după victoria obţinută miercuri în campionat în faţa lui Strasbourg (4-0).
Aflată acum pe locul 3 în campionat, la un punct de Olympique Lyon şi Lille, PSG va juca primul său meci după pauza de iarnă cu Saint-Etienne pe 6 ianuarie.
Etichete: psg , mauricio pochettino , thomas tuchel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții