Video Alex Dobre, 25 de minute contra lui Marseille. Echipa românului se apropie de un record nedorit
articol scris de Digi Sport05.04.2021, 09:08
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Alex Dobre (22 de ani), mijlocașul de bandă al lui Dijon, a jucat timp de aproximativ 25 de minute în meciul de pe terenul lui Olympique Marseille, contând pentru etapa 31 din Ligue 1, pierdut de echipa sa, scor 0-2.
Leonardo Balerdi, fundașul central al lui OM, a deschis scorul pe Stade Velodrome în minutul 45+1, după o lovitură de colț a gazdelor. Alvaro, un alt apărător central al lui Marseille, a stabilit scorul final în minutul 79, tot în urma unui corner.
Alex Dobre, care l-a înlocuit pe Moussa Konate, a bifat al 18-lea său meci la Dijon, în doar patru dintre ele fiind titular. Fotbalistul cumpărat de la Bournemouth, anul trecut, pentru un milion de euro, a primit nota 5,9 pe platforma Whoscored. Omul meciului a fost desemnat Dimitri Payet, autor a două pase decisive.
VIDEO Alex Dobre a fost introdus în minutul 65 al meciului Marseille - Dijon 2-0
Dijon, 11 eșecuri consecutive în Ligue 1
Dijon, ultima clasată din Ligue 1, cu doar 15 puncte strânse în 31 de etape, este aproape de un record nedorit. Eșecul cu OM a fost al 11-lea consecutiv, iar recordul pentru cele mai multe meciuri pierdute la rând (12) datează din sezonul 1933/1934 și îi aparține formației Cercle Athletique de Paris, scrie L'Equipe.
Aflată la 14 puncte de locul de baraj, ocupat de Nimes, cu șapte runde înainte de final, echipa lui Alex Dobre mai are doar șanse matematice pentru evitarea retrogradării. În următoarea rundă, Dijon va evolua pe terenul lui AS Monaco, formație aflată pe poziția a treia în Ligue 1.
Alex Dobre, care mai are contract cu Dijon până în 2024, a strâns 8 meciuri și un gol la naționala U21 a României, la care nu a mai fost convocat din noiembrie 2019, în ciuda faptului că este în continuare eligibil.
Etichete: franta , ligue 1 , olympique marseille , dijon , alex dobre
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții