Video Cea mai slabă națională din lume a dat lovitura în prelungiri și poate obține o calificare istorică
articol scris de Digi Sport16.11.2024, 12:37
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
San Marino a remizat dramatic pe teren propriu în compania celor din Gibraltar, scor 1-1, în etapa a cincea din Liga Națiunilor.
Oaspeții au deschis scorul din penalty, în minutul 11, prin Walker, și Gibraltar se îndrepta spre un succes care-i asigura promovarea din Liga D în Liga C.
San Marino - Gibraltar 1-1. Cea mai slabă națională din lume poate promova în Liga C
San Marino, însă, cea mai slabă națională din lume (locul 210 în clasamentul FIFA), a luptat până la final și a dat lovitura în minutul 90+2. Nanni a transformat o lovitură de pedeapsă și a păstrat vii speranțele formației sale de a accede în Liga C.
🇸🇲😳 San Marino empatando en el 91' ante Gibraltar desde el punto de penalti... y locura en las gradas.
— Offsider (@Offsider_ES) November 15, 2024
Amor al fútbol.
📹 @DanielAmaritei pic.twitter.com/Y45mPlT7HQ
În urma acestui rezultat, Gibraltar conduce Grupa 1 din Liga D, cu 6 puncte, San Marino ocupă locul secund, cu 4 puncte, iar Liechtenstein e ultima, cu doar două puncte.
În ultimul meci al grupei, San Marino se va deplasa în Liechtenstein și va evolua cu calificarea pe masă. O victorie o trimite pe codașa din topul FIFA direct în Liga C, în timp ce un rezultat de egalitate o menține pe poziția a doua, care duce la un baraj de promovare/menținere cu o formație clasată pe locul 3 în Liga C.
La începutul lunii septembrie, San Marino a înregistrat prima sa victorie într-un meci oficial, 1-0 cu Liechtenstein, după nu mai puțin de 140 de jocuri la rând fără succes.
Etichete: san marino , gibraltar , cea mai slaba nationala , gol san marino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții