Exclusiv ”S-a închis prăvălia. S-a desființat”. Fostul antrenor a răbufnit: ”S-a jecmănit un club de fotbal”
articol scris de Digi Sport07.03.2024, 08:09
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Dorin Goian (43 de ani), fostul antrenor al celor de la Foresta Suceava, a reacționat dur, după ce gruparea moldavă s-a retras din Liga 3.
Foresta Suceava s-a retras din campionat din cauza problemelor financiare. În total, echipa de care Dorin Goian s-a despărțit cu scandal în vara anului trecut, după ratarea promovării în Liga 2, ar fi acumulat datorii de 300.000 de lei, după ce primarul Ion Lungu ar fi refuzat să le achite la finalul anului precedent.
Dorin Goian nu a mai rezistat: ”S-a jecmănit un club de fotbal”
Dorin Goian a răbufnit în momentul în carea fost întrebat despre situația fotbalistică de la Suceava. Tehnicianul a spus cum a ajuns orașul din Moldova să nu mai aibă echipă de fotbal.
”La Suceava s-a închis prăvălia. S-a desființat, datorii mari, jucătorii au plecat. Din păcate, așteptăm alegerile din nou. La Suceava depindem de noul primar. Stadionul există. Suceava e jos, din punctul de vedere al sportului.
Da, cu siguranță (n.r. ar reveni într-un proiect). Vreau doar să fie un proiect sănătos și corect. Eu am plecat de la Foresta după acel baraj (n.r. cu Ceahlăul), aș fi plecat oricum.
Am fost acolo de ceva vreme și s-au întâmplat lucruri urâte. S-a jecmănit un club de fotbal. Vin alții din alte orașe să conducă clubul de fotbal pe banii Primăriei.
Ar trebui să pună o persoană să supervizeze toate plățile. Când se jecmănește cum a fost la Suceava, mă doare sufletul”, a spus Dorin Goian, la Digi Sport Special.
Foresta Suceava s-a retras din Liga 3
După ce în urmă cu o lună a fost sancționată cu 4 puncte de Comisia de Disciplină a FRF pentru o plată restantă către antrenorul Ionuț Moșteanu, gruparea suceveană a anunțat Federația că se retrage din cauza problemelor financiare, notează gazetasv.ro.
Foresta ar fi trebuit să evolueze sâmbătă, 9 martie, pe teren propriu în compagnia celor de la FC Bacău, în prima rundă din 2024 a Ligii 3. După anunțul clubului, FRF a luat decizia de a nu mai programa echipa în ultimele 3 jocuri din sezonul regulat.
Astfel, sucevenii vor pierde la ”masa verde” meciurile rămase, cu FC Bacău, CSM Bacău și Aerostar Bacău.
Foresta Suceava a încheiat anul 2023 pe prima poziție în Seria 1 din Liga 3, cu 27 de puncte, la două lungimi peste CSM Bacău, care acum a trecut pe primul loc. Bucovina Rădăuți încheia podiumul, cu 23 de puncte.
Etichete: dorin goian , foresta suceava , dorin goian foresta suceava
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții