Vlad Muțiu, anul trecut, la Farul / Foto: Sport Pictures

Unde a ajuns Vlad Muțiu, portarul crescut la școala din Ștefan cel Mare. "El e preferatul meu"

14.07.2020, 16:17
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Vlad Muțiu (25 de ani), portar crescut de Dinamo, a ajuns la Universitatea Cluj, formația din liga secundă antrenată de Adrian Falub. 

Adus de la Baia Mare în Ștefan cel Mare pe când era doar un copil, Muțiu a fost împrumutat la Râmnicu Vâlcea și Afumați, înainte să primească credit, la Dinamo, în urmă cu doi ani. A evoluat în 12 partide pentru formația roș-albă, a fost inițial pe lista preferaților lui Mircea Rednic, însă ulterior, șefii "câinilor" i-au comunicat că-și poate găsi altă echipă. 

După ce sezonul trecut a jucat pentru gruparea lui Ciprian Marica, Farul Constanța, Muțiu (1,88 m) a semnat luna trecută cu Universitatea Cluj, formație care l-a cedat pe Dur-Bozoancă la Viitorul, echipa de care aparținea. 

Vlad Muțiu: "Aș putea zice că îmi place mai mult fotbalul din Seria A, iar un factor important e reprezentat de suporteri"

Într-un interviu acordat siteului oficial al grupării Universitatea Cluj, Muțiu a dezvăluit care este portarul său preferat. 

"Sunt foarte mulți portari pe care îi apreciez. Aș putea spune că în momentul acesta îmi place cel mai mult de Wojciech Szczęsny de la Juventus.

Eu consider concentrarea ca fiind un aspect cheie, să fii pregătit tot timpul în poartă, după putem vorbi de poziționare și de calitățile particulare ale fiecărui portar

Sincer nu am o echipă preferată. Urmăresc fotbalul din străinătate, însă sunt foarte multe echipe care îmi plac, așa că nu vreau să zic că apreciez o echipă mai mult sau mai puțin.

Spre exemplu, îmi place foarte mult Juventus pentru fotbalul lor, pentru stilul de joc, iar Napoli pentru suporteri. Aș putea zice că îmi place mai mult fotbalul din Seria A, iar un factor important e reprezentat de suporteri",  a declarat Muțiu, pentru sursa mai sus menționată. 

Într-un interviu pentru Digi Sport, Emilian Dolha (40 de ani), fost portar în Ștefan cel Mare, a povestit în urmă cu 10 zile cum după un meci jucat pe teren propriu i-a oferit un suvenir lui Muțiu, copil de mingi, în urmă cu 10 ani, pe arena clubului roș-alb. 

Etichete: dinamo , universitatea cluj , vlad mutiu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
VIDEO Imagini cu un australian care lupta pentru Ucraina, capturat şi interogat de ruşi. Reacția guvernului de la Canberra

O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta pentru Ucraina a provocat anchete urgente din partea guvernului federal de la Canberra.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ”Dinamo, e a doua cea mai bună echipă din România”. Concluzia după derby-ul de pe Arena Națională

Darius Olaru, tot mai aproape de transfer: "O țintă atractivă"

Final de an en-fanfare pentru Răzvan Lucescu. PAOK a câștigat și e la un punct de liderul Olympiacos

Italienii anunță prima mutare a lui Dan Șucu: un fost jucător de la FCSB

Citeşte şi

Zeljko Kopic a vorbit despre fotbalistul pe care Dinamo vrea să-l transfere: ”E un lider”

Video Conducerea lui Dinamo a vorbit despre suspendarea terenului, după ce suporterii au aruncat petarde în teren

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Adrian Mutu, marea lovitură pe care o încearcă Petrolul la final de an citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a umplut de rușine! Radu Drăgușin, desființat de englezi citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de când a fost arestat

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de când a fost arestat

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”