Video Rapid - Petrolul. Giuleştenii îi motivează pe Sefer şi Drăghiceanu cu victoria incredibilă de acum 37 de ani
10.10.2019, 16:43Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Rapid - Petrolul, meci care contează pentru etapa a 12-a a Ligii a 2-a, se va disputa pe 16 octombrie, de la ora 16:00, în direct pe Digi Sport 1 şi pe siteul digisport.ro. Este derby-ul rundei şi una dintre cele disputele de mare tradiţie din istoria fotbalului românesc.
- Giuleştenii vor juca după două săptămâni de pauză după ce meciurilor lor cu UTA şi Dunărea Călăraşi au fost amânate la solicitarea celor două echipe care dau jucători la loturile de tineret.
Ultimul meci dintre Rapid şi Petrolul în Divizia B a avut loc în urmă cu 37 de ani, la data de 23 mai 1982. Rapid şi Petrolul luptau pentru promovare, iar la partida aceea au fost prezenţi 35.000 de suporteri, iar mulţi au rămas pe la porţile înschise de teamă să nu se întâmple vreo nenorocire!
A fost recordul de asistenţă înregistrat pe stadionul Ghencea, locul unde Rapid îşi desfăşura meciurile de acasă în acea perioadă. La finalul campionatului respectiv, Petrolul avea să promoveze.
Rapid - Petrolul 5-1
23.05.1982, stadion Ghencea, 35.000 spectatori
Au marcat: Manea (4, 84), Damaschin I (11), Ion Ion (40), Şt.Popa (82 pen.)
Rapid: G.Ion - I.Popescu, Belu (Tiţă 66), Pîrvu, Ispas - Paraschiv (Trifu 21), Ion Ion, Şt. Popa, Cojocaru - Damaschin I, Manea.
Antrenor: Viorel Kraus
Petrolul: Haralambie - I. Cojocaru, Stanciu, Butufei, Toma - Lazăr (Pancu 31), Cozarek, Bratosin – O. Grigore, Toporan (Gălăţeanu 58).
Antrenor Mircea Dridea
Până la final mai erau 3 etape.
După 37 de ani, FC Rapid i-a regăsit pe şase dintre eroii de atunci. Antrenorul Viorel Kraus şi jucătorii Nicolae Paraschiv, Ştefan Popa, Ionel Popescu, Ion Ispas şi Bratu Pîrvu au participat împreună cu preşedintele Ovidiu Burcă şi directorul de imagine Lucian Ionescu la o întâlnire a aducerilor aminte de la acel meci. Iar FC Rapid a realizat un clip motivator dedicat elevilor lui Daniel Pancu în perspectiva partidei de miercurea cealaltă, pe 16 octombrie, cu Petrolul.
"NOI AM PUTUT. ACUM E RÂNDUL VOSTRU!", este mesajul transmis actualei generaţii, antrenate de Daniel Pancu.
La meciul respectiv, fundaşul Ion Popescu a luat un cartonaş galben mai puţin obişnuit. La un moment dat a săltat mingea şi i-a pus stop pe ceafă, motiv pentru care a fost pedepsit de arbitru cu cartonaş galben.
Eroii Rapidului de la meciul memorabil cu Petrolul, de pe Stadionul Ghencea
VIOREL KRAUS
- Poreclă: Neamțul
- Născut: 5.03.1940
- Post: mijlocaș
- Perioadă Rapid: 1961-1967
- Meciuri/goluri Rapid: 105/24 D.A., C.R.
- Antrenor Rapid: 1981-1982, 1984-1985, 1986-1988
NICOLAE PARASCHIV
- Poreclă: Piticul
- Născut: 18.12.1957
- Post: mijlocaș
- Perioadă Rapid: 1978-1985
- Meciuri/goluri Rapid: 180/50 D.A., D.B., C.R.
ŞTEFAN POPA
- Poreclă: Cocoșatul
- Născut: 10.08.1958
- Post: mijlocaș
- Perioadă Rapid:1980-1989
Meciuri/goluri Rapid: 226/41 D.A., D.B., C.R.
IONEL POPESCU
- Poreclă: Pepe
- Născut: 4.11.1956
- Post: fundaş dreapta
- Perioadă Rapid: 1980-1984
Meciuri/goluri Rapid: 126/5 D.A., D.B., C.R.
ION ISPAS
- Poreclă: Dublă
- Născut: 2.08.1955
- Post: fundaş central
- Perioadă Rapid: 1981-1983
- Meciuri/goluri Rapid: 76/8 D.B., C.R.
BRATU PÎRVU
- Poreclă: Pongo
- Născut: 27.08.1956
- Post: mijlocaş
- Perioadă Rapid: 1977/1984
- Meciuri/goluri Rapid: 207/6 D.A., D.B., C.R.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții