Nae Constantin rămâne cu picioarele pe pământ după victoria Petrolului contra Chiajnei: "Mai e mult până departe"
articol scris de Mihai Alecu18.11.2021, 22:58
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Petrolul s-a impus în meciul contra celor de la Concordia Chiajna, 1-0, într-o partidă echilibrată care a fost decisă pe final.
Gruparea pregătită de Nae Constantin este lider în liga secundă, iar parcursul aproape perfect al ploieștenilor le-a asigurat deja matematic calificarea în playoff.
Nae Constantin rămâne realist după Petrolul - Chiajna 1-0
Antrenorul celor de la Petrolul a vorbit despre bucuria eleviilor săi, însă spune că munca echipei este departe de a fi încheiată.
"Nu s-a decis nimic, mai e mult de jucat. E o bucurie, pentru că a fost un meci tensionat. A fost un meci chiar greu, echilibrat, v-am spus și înainte că din punctul meu de vedere Chiajna este cea mai bună din Liga 2. Ca buget, lot de jucători, tot.
Avem o serie, sper să ne mai țină măcar două meciuri, dacă nu chiar mai multe. Nu s-a jucat nimic, v-am mai spus. E un prim obiectiv, dar mai e mult până departe. Nu știu ce a fost în trecut aici, vă spun ce e acum.
Muncim, suntem un grup, avem o atmosferă bună și pe fondul rezultatelor. Mi-ar fi plăcut să fie lume pe stadion astăzi, dar astea sunt regulile și trebuie să le respectăm", a spus Nae Constantin.
VIDEO Rezumatul meciului Petrolul - Concordia Chiajna
Grație acestui succes, în ziua în care și-au recuperat identitatea, ”Lupii Galbeni” au ajuns la 39 de puncte, cu nouă lungimi peste următoarele două clasate, U Cluj și Concordia Chiajna, însă ardelenii au un meci mai puțin disputat.
Etichete: concordia chiajna , petrolul ploiesti , nae constantin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții