Exclusiv Mircea Lucescu l-a vizitat din nou pe Daniel Pancu la antrenamentul Rapidului: "Când îl auzeam, eram gata să mut munții"
20.02.2020, 18:14Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Lupta pentru promovare se va relua în cel mai scurt timp, iar rapidiștii vor cu orice preț să sărbătoarească revenirea în Liga 1 la finalul sezonului. Cu cinci zile înainte de primul meci oficial din 2020 al Rapidului, contra lui Turris-Oltul, Mircea Lucescu s-a prezentat din nou la antrenamentul giuleștenilor, joi, unde le-a dat sfaturi prețioase jucătorilor.
Antrenorul Daniel Pancu s-a bucurat să-l aibă din nou lângă el pe uriașul Mircea Lucescu: "Da, nea Mircea a fost la antrenament astăzi și m-a bucurat foarte mult. A vorbit și cu jucătorii și când l-am auzit ce le spune, mi-am adus aminte de momentele în care era antrenorul meu și eram gata să mut munții. Nea Mircea rămâne nea Mircea", a spus Daniel Pancu, pentru Digi Sport.
Rapid va juca primul meci oficial din 2020 pe 25 februarie, contra lui Turris, de la ora 19:00. Partida se va desfășura pe stadionul din Voluntari și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1.
Înainte de reluarea campionatului, Rapid ocupă locul 3 în Liga 2, cu 35 de puncte. Lider este UTA, cu 41 de puncte. CS Mioveni completează podiumul, cu 37 de puncte.
Meciurile Rapidului din Liga 2 pot fi urmărite în direct la Digi Sport.
Mircea Lucescu are 31 de trofee câştigate în carieră
Mircea Lucescu a petrecut cea mai mare parte a carierei de antrenor la Șahtior Donețk. În 12 ani pe banca "minerilor", tehnicianul român a cucerit nu mai puțin de 22 trofee:
- 8 titluri de campion al Ucrainei
- 6 Cupe
- 7 Supercupe ale Ucrainei
- Cupa UEFA, în 2009
În vârstă de 74 de ani, Mircea Lucescu a fost cel mai longeviv şi de succes tehnician din istoria lui Şahtior. Românul a fost desemnat de opt ori antrenorul anului în Ucraina.
În afara performanțelor de la Șahtior, Lucescu a mai cucerit ca antrenor titlul și două Cupe cu Dinamo, titlul, Cupa și Supercupa cu Rapid, titlul și Supercupa Europei cu Galatasaray și titlul cu Beșiktaș.
31 de trofee are Mircea Lucescu în cariera de antrenor.
Rezultatele înregistrate de Rapid în cantonamentul din Antalya
RAPID-SAARBRUCKEN 2-0
Au marcat: Alami (46), Alexandru (47)
Drăghia (Tătaru 46)-Băjan (Voicu 30), Iacob (Manole 46), Ignat (Bonnin 46), Finica (Goge 46)-Djuric (Piriz 46), Lazăr (Jorza 46)-Dulca (Alami 46), Drăghiceanu (Pănoiu 46), Crețu (Hlistei 46)-Alexandru (Labeau 57)
RAPID-FC U CRAIOVA 2-3
Au marcat: Pănoiu (48), Georgescu (75)
Devenish (Tătaru 46)-Băjan (Voicu 46, Georgescu 52), Ignat (Manole 46), Copaci (Bonnin 46), Finica (Goge 46)-Djuric (Pănoiu 46), Piriz (Lazăr 46)-Sefer (Dulca 46), Drăghiceanu (Alami 46), Hlistei (Crețu 46)-Labeau (Alexandru 46)
RAPID-CSKA SOFIA 0-2
Tătaru (Drăghia 60)-Voicu (Băjan 60), Jorza, Bonnin (Copaci 60), Goge (Finica 65)-Piriz (Djuric 46), Lazăr (Ignat 46, Pănoiu 52)-Sefer (Dulca 65), Alami (Drăghiceanu 60), Hlistei (Crețu 65)-Alexandru (Labeau 46)
RAPID-FK BALTIKA 2-2
Au marcat: Jorza (14), Hlistei (16)
Drăghia-Voicu, Lazăr, Jorza, Goge (Copaci 63)-Djuric, Piriz (Pănoiu 46)-Sefer (Dulca 70), Alami (Labeau 38), Hlistei-Alexandru (Drăghiceanu 63)
Etichete: rapid , liga 2 , mircea lucescu , daniel pancu , mircea lucescu rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții