News Alert Liga 2 va avea 21 de echipe! Pandurii Târgu Jiu a câștigat la Comisia de Recurs
articol scris de Digi Sport24.08.2020, 13:25
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sezonul 2020/2021 din Liga 2 va avea la start 21 de echipe, după o decizie de ultim moment a Comisiei de Recurs din cadrul FRF.
Pandurii Târgu Jiu a avut câștig de cauză la Comisia de Recurs, după ce, inițial, Comisia de Disciplină și Etică hotărâse să nu-i acorde clubului gorjean certificarea pentru participarea în Liga 2, pentru că nu ar fi respectat prevederile referitoare la "datoriile financiare restante către angajații relevanți".
Pandurii Târgu Jiu a câștigat la Comisia de Recurs și va putea participa în Liga 2
Astăzi, cu doar câteva minute înaintea stabilirii țintarului, Comisia de Recurs a decis să admită recursul formulat de Pandurii și să îi permită participarea în Liga 2, păstrând doar o sancțiune financiară pentru formația din Târgu Jiu.
Totuși, decizia Comisiei de Recurs poate fi atacată la TAS în termen de 21 de zile.
"Admite recursul formulat de CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu împotriva Hotărârii CDE nr. 17/17.08.2020, având în vedere tranzacția nr. 3364/21.08.2020.
Desfiinţează Hotărârea CDE nr. 17 din 17.08.2020, în sensul înlăturării sancțiunii refuzului acordării certificatului de participare la Campionatul Național Liga 2 pentru CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu.
În temeiul art. 45 din RD aplică CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu sancțiunea cu penalitate financiară.
Definitivă și executorie pe plan intern.
Hotărârea poate fi atacată la TAS, în termen de 21 de zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 24.08.2020, în ședință nepublică, la sediul FRF din București, str. Vasile Șerbănică, nr. 12, sector 2", se arată în motivarea Comisiei de Recurs.
21 de echipe la startul sezonului 2020/2021 din Liga 2
Astfel, Liga 2 va avea un număr impar de echipe, urmând ca o echipă să stea în fiecare rundă din sezonul regulat.
- CS Mioveni
- Turris
- Petrolul Ploiești
- Rapid
- Metaloglobus
- SCM Gloria Buzău
- Farul Constanța
- ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu
- ASU Politehnica Timișoara
- Dunărea Călărași
- Ripensia Timișoara
- Universitatea Cluj
- CSM Reșița
- Concordia Chiajna
- Csikszereda
- Aerostar Bacău
- Unirea Slobozia
- CSM Slatina
- U Craiova 1948 SA
- Comuna Recea
- Pandurii Târgu Jiu
Etichete: pandurii , liga 2 , frf , targu jiu , comisia de recurs
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții