Video Exclusiv Ionel Dănciulescu, discurs dur despre situația de la Dinamo: ”Ei sunt responsabili pentru tot ce s-a întâmplat”
articol scris de Digi Sport28.08.2022, 08:40
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ionel Dănciulescu (45 de ani) privește cu amărăciune către situația dezastruoasă de la Dinamo. Fostul golgheter din ”Ștefan cel Mare” nu se aștepta ca echipa să aibă un început de sezon atât de slab în Liga 2.
- Sâmbătă, Dinamo a fost învinsă ”acasă”, la Clinceni, de Unirea Dej, scor 2-3, și a bifat a treia înfrângere consecutivă în patru etape disputate.
Ionel Dănciulescu nu și-a pierdut încrederea în Dinamo: ”Sperăm să închege o echipă competitivă”
Ionel Dănciulescu speră că, în al 12-lea ceas, jucătorii de la Dinamo se vor trezi la realitate, vor conștientiza anvergura clubului pe care îl reprezintă și vor redresa ”corabia”, atât cât se poate, pe ”apele tulburi” din Liga 2.
”La Dinamo a ajuns la trei înfrângeri consecutive, suporterii au început să fie și ei supărați. Au venit alături de echipă, au susținut-o, dar probabil își doreau și ei mai mult în acest început de sezon. Aspirațiile lor sunt mult mai mari. Este clar că mai sunt foarte multe lucruri de pus la punct. Situația clubului este și ea neclară. Nu este un moment ușor pentru Dinamo.
Să sperăm, totuși, că până la urmă vor reuși să închege o echipă competitivă. D-asta am spus și la începutul sezonului de Liga 2, având în vederea componența lotului, că este destul de greu să te bați la promovare, în momentul de față.
Domnul Badea este un om care iubește echipa și pe care o mai ajută din când în când. Are echipă de fotbal din Liga 4, și mai este echipa din Dinamo din Liga 3, care a debutat cu o victorie, astăzi (n.r. - sâmbătă), cu Tunari, scor 2-1”, a declarat Ionel Dănciulescu la Digi Sport Special.
Ionel Dănciulescu, despre vinovații de la Dinamo: ”Ei sunt responsabili. Nimeni nu-și asumă”
În același timp, fostul atacant consideră că ”picajul” continuu al lui Dinamo a început pe vremea când Ionuț Negoiță era patron, a continuat cu gestul omului de afaceri de a vinde acțiunile clubului unor amatori (spaniolii reprezentați de Pablo Cortacero) și și-a atins apogeul cu actualii conducătorii ai echipei.
”Lucrurile s-au degradat și spre finalul mandatului lui Ionuț Negoiță și prin faptul că a vândut clubul unor oameni neserioși care au distrus acest club. Dar cred că, din punctul meu de vedere, lucrurile s-au dereglat cel mai rău în ultimii doi ani de zile. Oamenii care au fost la conducerea clublului în ultimii doi ani de zile sunt responsabili pentru tot ce s-a întâmplat la Dinamo. Problema este că nimeni nu-și asumă”, a completat ”Danciu”.
Etichete: dinamo , danciulescu , ionel danciulescu , ionut negoita , pablo cortacero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții