Cel mai curtat jucător de la Dinamo: ”Am 4-5 oferte în acest moment”. Ce echipe din Liga 1 se bat pentru semnătura sa
articol scris de Digi Sport18.06.2022, 11:46
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
După ce s-a zvonit că Ahmed Bani (19 ani) ar fi dorit de Rapid, tatăl și impresarul fotbalistului de la Dinamo a lămurit situația internaționalului U20 român.
Exodul de la Dinamo continuă. După retrogradarea echipei în Liga 2, cei importanți jucători din ”Groapă”, în frunte cu Gabi Torje și Cosmin Matei, au părăsit clubul alb-roșu, iar următorul pe listă pare să fie Ahmed Bani. Bani Mustafa Akram a declarat că fiul său este dorit de trei formații din Liga 1 și una din străinătate, însă Rapid nu se numără printre candidate în cursa pentru semnătura mijlocașului ofensiv.
Ahmed Bani, cel mai curtat jucător al lui Dinamo: ”Am 4-5 oferte în acest moment”
”Eu am 4-5 oferte în acest moment! Am foarte multe oferte și m-a contactat foarte multă lume. M-au sunat și de la Botoșani și de la FC Argeș, de la Hermannstadt. Sunt multe echipe interesate de el. Are și o ofertă din prima ligă din Cipru pe un salariu foarte bun. Dar ce să zic eu? Să meargă unde se simte mai bine cu sufletul. Dacă mai stă încă un an la Dinamo să ajute nu ar fi o tragedie”, a declarat tatăl și impresarul lui Ahmed Bani, potrivit Fanatik.
- 150 de mii de euro este cota de piață a lui Ahmed Bani, conform Transfermarkt.
- 28 de apariții și o pasă decisivă sunt cifrele lui Bani în sezonul recent încheiat la Dinamo.
- Ahmed Bani este internațional U20 al României, formație la care a adunat patru selecții.
Bani Mustafa Akram susține că există și posibilitatea ca fiul său să rămână încă un sezon la Dinamo pentru a pune umărul la încercarea de promovare în Liga 1 a ”câinilor”.
”Nu știu cât e de dorit la Rapid. Pe mine nu m-a contactat nimeni. Dacă are Dinamo ofertă probabil o să îl dea. Să discute cluburile. Am înțeles că au fost niște contacte și s-a discutat între cluburi. Dinamo e un club foarte mare și în Liga a doua. Eu nu cred că e o sumă mare 200.000 de euro. Dacă Dinamo acceptă oferta, nu am nimic împotrivă să plece. El e la Dinamo de la 6 ani, deci nu știu ce să zic.
El a jucat deja la un club mare din Liga. Un pas și mai mare ar fi un transfer la un club mai mare de străinătate. Eu sper ca Dinamo să revină în prima ligă și nu ar fi o tragedie dacă ar mai bine rămâne la Dinamo. Mai are trei ani contract. El încă nu se gândește la asta. A crescut la Dinamo și sufletul lui e acolo. E atașat foarte mult de Dinamo”, a adăugat Bani Mustafa Akram.
Etichete: ahmed bani , oferte ahmed bani , impresar ahmed bani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții