Adrian Mihalcea le-a dat elevilor săi două variante după calificarea în play-off: "Ori bem mai mult, ori rămânem profi!"
articol scris de Digi Sport12.03.2022, 16:52
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Unirea Slobozia a reușit să se califice sâmbătă în play-off-ul Ligii 2, după ce a învins-o pe teren propriu pe Ripensia Timișoara, scor 1-0, în cadrul etapei cu numărul 19.
La scurt timp după meci, antrenorul gazdelor, Adrian Mihalcea (45 de ani), a avut o intervenție telefonică la emisiunea Liga Digisport, în cadrul căreia a dezvăluit ce a discutat împreună cu elevii săi, după ce s-au văzuți calificați în play-off.
Adrian Mihalcea le-a dat două variante elevilor săi, după calificarea în play-off
Mihalcea a explicat că le-a prezentat elevilor săi două soluții: să petreacă mai mult, cu riscul de a nu fi pregătiți 100% pentru partidele din play-off, ori să rămână la fel de disciplinați ca până acum, în vederea obținerii unui loc la baraj.
"Am făcut hora bucuriei, dar în același timp am vorbit și am decis ca împreună cu echipa să ne bucurăm la finalul acestui play-off. Le-am dat două alternative: ori mergem două zile, bem mai mult și poate nu ne odihnim, ori rămânem profi în continuare, pe aceeași linie și luptăm pentru baraj.
Sunt două echipe care se bat pe locuri de promovare direct, valoarea celor trei echipe, Petrolul, Hermannstadt și Cluj este mai mare. Dacă atingem barajul, bine, dacă nu, noi aveam ca obiectiv să ajungem în play-off.
Am urmărit emisiunea înainte de meci și n-ai fost foarte încrezător în șansele mele. Glumesc! Aveam cele mai mici șanse.
(...) Surpriză că am câștigat noi nu e. Cu echipele din campionatul ăsta, nu am decis eu cine participă, am câștigat. Noi pe toate le-am câștigat la 0. Avem nouă victorii, toate la zero. Și-atunci zic că momentul mai important a fost acest egal al Csikszeredei pentru noi", a declarat Mihalcea.
Unirea Slobozia și Concordia Chiajna, ultimele două echipe calificate în play-off-ul Ligii 2
Concordia Chiajna și Unirea Slobozia s-au alăturat echipelor deja calificate în play-off-ul Ligii 2, Petrolul, U Cluj, Hermannstadt şi Steaua.
Concordia Chiajna a învins cu scorul de 1-0 pe FC Buzău, în timp ce Unirea Slobozia s-a impus în fața celor de la Ripensia Timișoara tot cu 1-0.
Etichete: play off , adrian mihalcea , unirea slobozia , play-off liga 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții