Exclusiv Valeriu Iftime l-a numit antrenor pe Bogdan Andone, iar acum a dat cărțile pe față: ”El a fost prima variantă!”
articol scris de Digi Sport30.12.2023, 17:43
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În decursul zilei de 28 decembrie, Valeriu Iftime (63 de ani) s-a înțeles cu Bogdan Andone (48 de ani) și l-a adus pe banca tehnică a celor de la Botoșani.
După ce Dan Alexa a demisionat în decursul acestui campionat, echipa a fost pregătită, pe rând, de interimarii Andrei Patache și Mihai Ciobanu. Deși l-a adus pe Bogdan Andone la Botoșani, nu acesta a fost prima variantă a lui Valeriu Iftime.
Valeriu Iftime l-a vrut pe Liviu Ciobotariu la Botoșani
Valeriu Iftime are încredere că Bogdan Andone poate salva echipa din subsolul clasamentului, iar acesta chiar a declarat că este fanul fostului antrenor de la FCSB.
Totuși, până să se gândească la varianta Bogdan Andone, Valeriu Iftime l-a dorit pe Liviu Ciobotariu pentru funcția de antrenor, iar finanțatorul de la Botoșani a mărturisit acest lucru într-o intervenție la Digi Sport.
”Ciobotariu a fost prima variantă pentru că îl știam și l-am sunat chiar de când a plecat Dan Alexa și mă gândeam că dacă îl bat, îl dau afară și vine la mine. Bineînțeles că m-a ucis, m-a bătut.
I-am dat o șansă echipei cu Andrei Patache și Ciobanu când căutam un antrenor care să se potrivească. Printr-un dialog cu Bogdan am dedus chestia asta și-mi plac ideile lui. De două zile ne mănâncă pur și simplu, să facem lot. E foarte profesionist și mă bucură asta”, a declarat Valeriu Iftime la Digi Sport Matinal.
Valeriu Iftime: ”M-am supărat pe impresarul lui Dican”
Chestionat despre viitorul lui Eduard Florescu (26 de ani), despre care s-a tot zvonit că ar putea pleca de la Botoșani în pauza de iarnă, Iftime a venit cu explicații și a spus și ce l-a deranjat atunci când a fost contactat de agentul lui Victor Dican (23 de ani).
”M-a sunat cineva care avea oferte din Polonia și din Kazahstan, dar nu pleacă Florescu acum. Nu pleacă pentru că este o măsură de respect a mea față de echipă. Și Dican are ofertă, dar m-am supărat pe impresarul lui.
Acesta mi-a spus: 'dom'ne, știți, acum echipa e prea jos și că n-o să aibă curaj'.
Băi, nebunule, asta fac eu acum? Când trebuie să mă lupt până la final? Vreau să vadă lumea că suntem serioși”, a spus Iftime, într-o intervenție telefonică în direct, găzduită de emisiunea Digi Sport Matinal.
Etichete: liviu ciobotariu , bogdan andone , valeriu iftime
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții