Video Universitatea Craiova - CFR Cluj 3-2. Spectacol total pe Ion Oblemenco! Oltenii au dat lovitura în prelungiri
articol scris de Digi Sport10.04.2022, 22:29
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Spectacol total pe Ion Oblemenco! Universitatea Craiova a învins în prelungiri CFR Cluj cu scorul de 3-2, în etapa a patra din play-off-ul Ligii 1.
În urma acestui rezultat, rămân doar opt puncte între CFR Cluj, liderul clasamentului, și echipa de pe locul doi, FCSB. Universitatea Craiova se apropie la doar un punct de roș-albaștri, cu un total de 36 de puncte.
Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICIUniversitatea Craiova - CFR Cluj 3-2. Spectacol total pe Ion Oblemenco! Oltenii au dat lovitura în prelungiri
Oltenii au început mai bine duelul contra ardelenilor, iar în minutul 9, Andrei Ivan putea înscrie cu un șut de la distanță după o degajare foarte bună a lui Mirko Pigliacelli.
Universitatea Craiova a deschis scorul în minutul 18, când Andrei Ivan i-a pasat în careu lui Alexandru Crețu care a reușit să treacă de Otto Hindrich și să înscrie în poarta goală.
Prima ocazie importantă a ardelenilor a venit abia în minutul 38, când Deac i-a pasat foarte bine în careu lui Bordeianu care a șutat, dar balonul a fost deviat de Omrani și a ieșit în afara terenului.
Ardelenii au restabilit egalitatea pe finalul primei reprize. Omrani a avansat în flancul stâng și i-a pasat lui Bordeianu care a reușit să marcheze în poarta lui Pigliacelli.
CFR Cluj a trecut în avantaj pe tabelă în minutul 57. Omrani a centrat din flancul drept, iar Petrila a apărut foarte bine în careu și a marcat cu capul în poarta oltenilor.
Universitatea Craiova a egalat în minutul 69 când Baiaram i-a pasat lui Markovic care a șutat cu piciorul stâng de la marginea careului și l-a învins pe Otto Hindrich.
Andrei Ivan a încercat o execuție spectaculoasă în minutul 79, dar balonul a trecut puțin pe lângă vinclul porții celor de la CFR Cluj.
Jovan Markovic putea înscrie în minutul 83 când a driblat în careu și a șutat cu piciorul stâng la poarta ardelenilor, dar a nimerit bara transversală.
La finalul partidei, când totul indica faptul că partida se va încheia cu o remiză, Universitatea Craiova a dat lovitura când Roguljic a ajuns la un balon respins în interiorul careului și l-a executat pe Otto Hindrich.
VIDEO Rezumatul partidei Universitatea Craiova - CFR Cluj 3-2
Universitatea Craiova - CFR Cluj 3-2. Spectacol total pe Ion Oblemenco! Oltenii au dat lovitura în prelungiri
CFR Cluj pare că se îndreaptă încet dar sigur către un nou titlu în Liga 1, al 5-lea consecutiv pentru trupa din Gruia.
Dan Petrescu și elevii săi vor avea parte de un test extrem de dificil, pe terenul celor de la Universitatea Craiova, care vine după victoria cu FCSB de la București, 2-0.
În cazul unei victorii a ardelenilor, distanța între primul și al doilea loc în clasament ar fi de 11 puncte, urmând ca FCSB să joace în această etapă cu FC Voluntari.
Universitatea Craiova - CFR Cluj LIVE VIDEO, de la 20:30, pe Digi Sport 1. Totul sau nimic pentru olteni
Trupa lui Laurențiu Reghecampf pornește din poziția de outsider, dat fiind clasamentul actual, însă oltenii au dovedit meciul trecut că aceste statistici nu contează foarte mult.
Universitatea Craiova s-a impus pe terenul FCSB-ului, iar oltenii sunt încrezători că pot face acest lucru și cu CFR Cluj, chiar pe teren propriu.
În ultima partidă dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj de pe Ion Oblemenco, gazdele au egalat la ultima fază, prin Gustavo, iar rezultatul final a fost unul egal, 1-1.
Clasament play-off Liga 1
Etichete: cfr cluj , universitatea craiova , play off , etapa a 4-a
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții