Valentin Crețu îi atrage atenția selecționerului Mirel Rădoi: "Eu zic că era bine să fiu convocat!"
05.12.2019, 12:07Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Valentin Crețu (30 de ani) a recunoscut că se gândește la echipa națională, mai ales după ce a avut evoluții constante în tricoul FCSB-ului.
Crețu speră să fie convocat de Mirel Rădoi la prima reprezentativă: "Îmi doresc foarte mult să debutez şi la naţională. Eu trebuie să mă pregătesc, să am evoluţii foarte bune şi dacă voi fi convocat, cu cea mai mare plăcere o să dau 300%.
Eu zic că era bine să fiu convocat pentru evoluţiile mele, pentru că joc la Steaua (n.r FCSB) şi am avut nişte evoluţii ok, din punctul meu de vedere. Eu sunt foarte liniştit tot timpul, nu am nicio grijă. Am o experienţă şi nu mi-e frică de nimic. Nu sunt mândru de cum am jucat până acum, dar eu zic că am avut o evoluţie bună", a spus Crețu, la conferința de presă premergătoare partidei cu Gaz Metan.
Valentin Crețu a semnat cu FCSB în startul acestui sezon, fiind transferat chiar de la Gaz Metan Mediaș. Fundașul dreapta a evoluat în 13 partide în tricoul vicecampioanei, reușind să-și treacă în cont și trei pase de gol.
România a rămas în cursa pentru Euro 2020
România a ratat calificarea la Euro 2020 prin intermediul preliminariilor continentale încă din 15 noiembrie, când a fost învinsă de Suedia cu scorul de 2-0 (2-0), pe Arena Naţională din Bucureşti, în penultimul meci.
"Tricolorii" păstrează şanse de calificare la turneul final de anul viitor prin intermediul barajului Ligii Naţiunilor. Ei vor întâlni Islanda în deplasare, pe 26 martie, în cealaltă semifinală a culoarului A al barajelor urmând să se înfrunte Bulgaria şi Ungaria. În finală, pe 31 martie, pentru un bilet la Euro 2020, se vor bate câştigătoarele celor două semifinale, meciul urmând să aibă loc în Bulgaria sau Ungaria.
Etichete: liga 1 , echipa nationala , valentin cretu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții