Oficial Transferul făcut de Dinamo, la câteva ore distanță după eșecul cu Universitatea Cluj
articol scris de Digi Sport03.09.2024, 10:24
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dinamo a pierdut, în deplasare, scor 0-1, în fața Universității Cluj, într-un meci din cadrul etapei a 8-a din SuperLiga.
Astfel, ”Câinii Roșii” au suferit a doua înfrângere din acest sezon, după cea din prima rundă, din deplasare, cu CFR Cluj, scor 2-3.
La câteva ore distanță după ce a pierdut în fața ”Șepcilor Roșii”, formația lui Zeljko Kopic (46 de ani) a bifat cel de-al 13-lea transfer al verii.
Dinamo l-a transferat pe Ahmed Bala
Dinamo a anunțat, în cursul zilei de marți (3 septembrie), transferul lui Ahmed Bala (19 ani) de la Academia Ikon Allah Football.
Fotbalistul nigerian care poate evolua în ambele flancuri ale atacului a fost ales de către reprezentanții departamentului de scouting al trupei din Ștefan cel Mare după ce a fost urmărit în cadrul unui turneu organizat în Abuja (capitala Nigeriei).
Însă, africanul va fi trimis în acest sezon sub formă de împrumut la CS Tunari, formație din Liga a 3-a, pentru a acumula experiență și meciuri ”în picioare”.
”Printre calitățile care l-au adus în atenția clubului nostru se numără viteza și controlul foarte bun al mingii.
În acest sezon, jucătorul nigerian va merge la CS Tunari (Liga a III-a), unde va evolua sub formă de împrumut alături de alți tineri dinamoviști, precum Darius Gavrilă și Alex Serafim”, au anunțat cei de la Dinamo pe pagina oficială de Facebook.
Ahmed Bala este al 13-lea transfer efectuat de Dinamo în această vară. după ce gruparea ”alb-roșie” i-a mai adus, printre altele, pe Cătălin Cîrjan (21 de ani), Kennedy Boateng (27 de ani) sau Alberto Soro (25 de ani).
VIDEO Rezumat ”U” Cluj - Dinamo, scor 1-0
Etichete: transfer , dinamo bucuresti , superliga , ahmed bala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții