Toni Petrea i-a pus ”gând rău” fostei sale echipe, FCSB: ”Știu ce slăbiciuni au jucătorii”
articol scris de Digi Sport10.12.2022, 16:34
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Chindia Târgoviște se pregătește de confruntarea cu FCSB, programată duminică, 11 decembrie, de la ora 20:30, într-un duel din etapa a 20-a din Liga 1.
- Partida dintre Chindia Târgoviște și FCSB va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1, în format Live Text, dar și în aplicația Digi Sport pentru abonații DIGI RCS&RDS.
Anton Petrea nu se teme de FCSB
Antrenorul Chindiei Târgoviște, Anton Petrea, cel care a antrenat-o pe FCSB în perioada noiembrie 2021 - iulie 2022, a declarat că nu se teme de fosta sa echipă și vrea să obțină punct sau puncte din acest duel.
Tehnicianul a afirmat că îi cunoaște foarte bine pe adversarii de duminică și va încerca să speculeze cât mai eficient slăbiciunile pe care jucătorii antrenați de Leo Strizu și Mihai Pintilii le au, în opinia sa.
Anton Petrea: ”Nu contează cifrele, ci cum intri în teren”
”Venim după o săptămână nu tocmai plăcută pentru noi, cu acele înfrângeri cu CFR Cluj și cu Voluntari. Sper ca jucătorii să realizeze ce moment traversăm. Vreau la meciul cu FCSB să luăm puncte.
Avem ceva probleme de efectiv, cu Grubac, care are o problemă la genunchi și va lipsi mai mult. Mai avem cu Boldor, dar să vedem dacă va fi apt până la ora partidei.
FCSB este o echipă în formă, în ultima perioadă. Chiar a obținut o victorie în Cupă cu jucători care au jucat mai puțin sau deloc. S-au menajat pentru meciul cu noi. Ne așteaptă o partidă dificilă. Știu ce calități au jucători lor, dar trebuie să ne ridicăm la nivelul acestei partide și sper să câștigăm puncte.
Știu ce puncte forte au, ce slăbiciuni au. Încerc să le transmit asta băieților, să înțeleagă și să profităm de acele puncte mai puțin forte ale lor.
Asta le transmit, la fiecare antrenament, înaintea fiecărui joc: este un joc de fotbal 11 versus. 11. Nu mai contează cifrele care se învârt. Contează mai mult modul în care intri pe teren, cum abordezi jocul și să formezi o echipă. Atunci, indiferent de adversarul pe care îl întâlnești poți să câștigi”, a declarat Anton Petrea pentru pagina de Facebook a clubului din Târgoviște.
Etichete: live video , toni petrea , chindia fcsb , strizu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții