Surpriza pregătită de Nicolae Dică pentru derby-ul cu Dinamo. Preferatul lui Becali, în primul 11
09.11.2018, 13:28SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Dinamo - FCSB | Duminică, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1, pe Arena Națională se va disputa "Derby de România". Nicolae Dică se confruntă cu probleme de efectiv, în condițiile în care Roman și Morais sunt suspendați, iar Bălașa, Momcilovic, Pintilii și Ovidiu Popescu sunt accidentați. De asemenea, Planic și Stan sunt incerți, dar sunt șanse mari ca ei să fie recuperați până la ora meciului.
Chiar și cu atâția jucători indisponibili, Nicolae Dică își permite să jongleze cu jucătorii. Cel puțin în compartimentul ofensiv, acolo unde lotul FCSB îi oferă soluții variate. Antrenorul roș-albaștrilor se gândește și la o surpriză pentru derby-ul cu Dinamo.
Dică vrea să-l titularizeze pe Olimpiu Moruțan, preferatul lui Gigi Becali. Florin Tănase ar urma să joace în banda stângă, iar Florinel Coman ar ieși din primul 11. Fotbalistul sosit în vară de la FC Botoșani a fost rezervă cu Astra, însă a intrat la pauză și a schimbat jocul roș-albaștrilor. Cel pe care l-a înlocuit a fost chiar Florinel Coman, jucător care a fost aspru criticat de Gigi Becali.
În aceste condiții, "Bizonul" va fi susținut de "tripleta" Man, Moruțan, Tănase, în timp ce Nedelcu și Teixeira vor evolua în fața defensivei. Bălgrădean va fi titular în poartă, împotriva fostei sale echipe, în timp ce linia defensivă va fi compusă, cel mai probabil, din Benzar, Planic, Filip și Stan.
Cum ar putea arăta FCSB în derby: Bălgrădean - Benzar, Planic, Filip, Stan - Nedelcu, Teixeira - Man, Moruțan, Tănase - Gnohere
Dinamo - FCSB e duminică, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1. Fazele VIDEO sunt în timp real pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Etichete: dinamo fcsb , live dinamo fcsb , primul 11 fcsb dinamo , nicolae dica dinamo fcsb , nicolae dica echipa steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții