Galerie Foto Suporterii olteni au ajuns pe stadionul lui Rapid! Forțele de ordine, pregătite să intervină
articol scris de Digi Sport10.02.2023, 19:43
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Galeria celor de la U Craiova 1948 a ajuns deja la stadionul Giulești pentru partida cu Rapid, din etapa cu numărul 25 din Liga 1.
Meciul este programat de la ora 20:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
Forțele de ordine, pregătite să intervină dacă vor exista incidente în Giulești
Aproximativ 700 de suporteri olteni sunt așteptați la meciul Rapid - U Craiova 1948. Fanii din Craiova au fost așteptați la Gara de Nord de către forțele de ordine, iar, ulterior, au mers pe jos până la stadion.
Galerie Foto
Suporterii olteni au venit într-un număr destul de mare contrar dorinței lui Adrian Mititelu, care a transmis că va scoate echipa de pe teren dacă vor fi scandări la adresa sa din partea fanilor propriei echipe.
Patronul oltenilor a revenit ulterior asupra acestei decizii și a anunțat că va fi prezent în Giulești, chiar dacă se așteaptă să fie înjurat de către galeriile ambelor echipe.
Așa cum a anunțat chiar Victor Angelescu, unul dintre acționarii de la Rapid, giuleștenii sunt pregătiți în cazul în care vor exista incidente. Sute de jandarmi au fost mobilizați pe stadionul Giulești, pregătiți să intervină în orice moment.
Adrian Mititelu și-a anunțat prezența la meci
”Mă duc pe stadion, că vreau să văd capodopera din Giulești. De când l-am văzut la televizor, mi s-a părut ceva fantastic. Cum să nu mă duc? De când aștept să mă duc în Giulești.
Acum o să mă înjure ambele galerii. Copiii din galeria lui Rapid nici nu erau pe țeavă când eu mă duceam în galeria Rapidului. M-am dus cu oameni grei din galeria Rapidului”, a spus Adrian Mititelu, conform Fanatik.
Etichete: rapid , giulesti , suporteri , fani , u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții