Suma foarte mare încasată de un club din România după transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham
articol scris de Digi Sport11.01.2024, 11:37
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Radu Drăgușin (21 de ani) a efectuat vizita medicală la Londra, iar Tottenham este așteptată să anunțe oficial transferul românului.
Genoa va primi 25 de milioane de euro sumă fixă, plus 5 milioane sub formă de bonusuri de performanță, iar Djed Spence (23 de ani) va fi împrumutat până la finalul sezonului de Tottenham la gruparea din Serie A. Drăgușin va deveni cel mai scump fotbalist român din istorie, iar vestea îi bucură foarte tare și pe cei de la Rapid. Motivul?
Rapid va încasa o sumă importantă după transferul lui Drăgușin la Tottenham
Clubul din Giulești va încasa aproximativ 1% din suma fixă de transfer, adică undeva la 250.000 de euro, sub forma unei contribuții de solidaritate. Dacă Tottenham va plăti toți banii odată către Genoa, la fel vor ajunge și la Rapid. În caz contrar, vor veni în tranșe, exact cum îi vor primi și ”Grifonii”.
Radu Drăgușin a evoluat timp de 3 ani la Regal Sport, până în 2018, apoi a făcut pasul la Juventus. Când s-a înființat noul Rapid, giuleștenii, Andrei Nicolescu, Ovidiu Burcă și Victor Angelescu au cumpărat de la omul de afaceri Claudiu Florică Regal Sport și au transformat entitatea în Centrul de Performanță Rapid.
Centrul a preluat activele și pasivele vechiului club, astfel că acum are dreptul de a primi procentul de circa 1% pentru contribuția de solidaritate pentru perioada în care fundașul a ”crescut” în România.
Radu Drăgușin, pe ultimele locuri în topul salariilor de la Tottenham
La gruparea din Premier League, Drăgușin va încasa un salariu excelent, 2,8 milioane de euro pe an, potrivit jurnalistului Nicolo Schira. Contractul pe care fundașul îl va semna se va întinde până la 30 iunie 2029.
Cel mai bine plătit jucător de la Tottenham este sud-coreeanul Heung-Min Son, cu 11,4 milioane de euro anual. Următorul pe această listă e Ivan Perisic, cu un salariu de 10,9 milioane pe sezon, iar podiumul este încheiat de James Maddison, 10,2 milioane, conform spotrac.com.
Radu Drăgușin este abia al 20-lea, dacă se confirmă faptul că va primi 2,8 milioane pe an. O poziție destul de joasă, având în vedere suma de transfer plătită în schimbul său. Totuși, diferențele nu sunt foarte mari. Topul complet îl puteți vedea în galeria FOTO de mai jos.
Galerie Foto
Radu Drăgușin, al 16-lea român din Premier League și al patrulea din istoria lui Tottenham
Fundașul în vârstă de 21 de ani va deveni al patrulea român din istoria lui Tottenham, după Gică Popescu, Ilie Dumitrescu și Vlad Chiricheș. Totodată, Drăgușin este al 16-lea conațional care va juca în Premier League.
În galeria FOTO de mai jos sunt prezentați toți românii care au evoluat în primul eșalon englez. Nu au fost luați în considerare fotbaliști precum Cătălin Cîrjan sau Adrian Mazilu, care nu au bifat niciun minut în Premier League, chiar dacă sunt sub contract cu echipe britanice.
Galerie Foto
Etichete: radu dragusin , regal sport , transfer dragusin , bani dragusin , dragusin rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții