Steliano Filip, hotărât să plece de la Dinamo! De ce nu îi dă drumul conducerea ”câinilor”
articol scris de Digi Sport07.01.2022, 17:42
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dinamo vrea să își redreseze situația în 2022, însă problemele continuă la formația din Ștefan cel Mare și riscă să rămână fără unul dintre jucătorii de bază.
Dinamo se regrupează pentru a doua parte a sezonului unde speră să aibă un parcurs mai bun, însă Steliano Filip nu mai vrea să continue la formația din Ștefan cel Mare.
Steliano Filip, hotărât să plece de la Dinamo! De ce nu îl lasă să plece conducerea ”câinilor”
-
Digi Sport a lansat aplicația pentru smartphone, care le oferă fanilor acces permanent la un conținut dedicat, în funcție de preferințele personale, și, totodată, o varietate de informații și competiții de neratat. Aplicația Digi Sport poate fi descărcată din Google Play sau App Store.
Mijlocașul a fost scos din lot de fostul antrenor al ”câinilor”, Mircea Rednic, după eșecul cu Academica Clinceni, scor 0-1, în urma unui conflict cu tehnicianul. După ce ”Puriul” a fost demis de la Dinamo și în locul său a fost instalat Flavius Stoican, Iuliu Mureșan a anunțat că jucătorii excluși de la prima echipă de Rednic vor reveni.
Totuși, potrivit Fanatik, Steliano Filip s-a săturat să fie întotdeauna considerat vinovat pentru problemele echipei și nu își mai dorește să continue la Dinamo. Steliano și-ar dori să plece în această iarnă, numai că oficialii ”câinilor” refuză să îl lase să plece dacă nu vor încasa nimic de pe urma lui.
Iuliu Mureșan, contrazis în câteva minute: "Am primit un sms"
Vorbind despre situația lui Steliano Filip, Iuliu Mureșan a declarat că nu crede că acesta vrea să plece de la Dinamo.
"Nu cred că vrea să plece, am vorbit cu el de sărbători, vine la vizita medicală și la pregătire. Suntem în insolvență și dacă îi lăsăm pe toți liberi, facem o pagubă la club și nu ne permitem acest lucru. Trebuie să ajutăm clubul din toate punctele de vedere, inclusiv financiar. Plecarea lui Filip trebuie să se resimtă și în conturile clubului. Jucătorii trebuie să fie curajoși, că de aia sunt sportivi. Să suporte și anumite situații de genul acesta. Eu cred că e un caracter puternic și nu-l afectează sau a uitat de acel episod", a spus Iuliu Mureșan la Fotbal Club.
Președintele lui Dinamo a fost însă contrazis în câteva minute. Ionel Dănciulescu a dezvăluit că nu se pune problema ca Steliano Filip să rămână la echipă.
"Aseară mi-a dat un sms Steliano Filip și a zis din nou că își dorește foarte mult să plece. Va avea o discuție cu domnul Mureșan. Așa mi-a transmis mie prin sms. Sunt convins că același lucru i l-a spus și domnului Iuliu Mureșan", a precizat Ionel Dănciulescu.
Etichete: liga 1 , dinamo , iuliu muresan , steliano filip
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții