Exclusiv Sorin Cârțu nu s-a abținut și i-a transmis un mesaj clar lui Costel Gâlcă după transferul lui Alexandru Cicâldău
articol scris de Digi Sport10.09.2024, 21:59
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Universitatea Craiova a dat ”o lovitură” în acest final de mercato și l-a repatriat pe Alexandru Cicâldău (27 de ani).
În schimbul mijlocașului ofensiv, oltenii trebuie să le achite turcilor de la Galatasaray 1,2 milioane de euro.
În opinia mai multor personalități din fotbalul românesc, revenirea lui Cicâldău pe Ion Oblemenco va reprezenta un plus important pentru formația pregătită de Costel Gâlcă (52 de ani) în acest sezon.
Mai mult, unul dintre foștii oficiali ai grupării din Bănie consideră că Universitatea Craiova ar trebui să-și stabilească obiective înalte în actuala ediție de campionat.
Sorin Cârțu: ”Avem o echipă care zic că se poate bate la titlu. Pretențiile sunt mari”
Sorin Cârțu (68 de ani), fostul președinte al Universității Craiova, este de părere că formația olteană ar trebui să se lupte pentru câștigarea titlului în acest sezon, odată cu venirile lui Alexandru Cicâldău și Jovo Lukic (25 de ani) în Bănie.
În opinia lui Cârțu, revenirea lui Cicâldău pe stadionul Ion Oblemenco a fost o adevărată ”lovitură” dată de patronul Mihai Rotaru la Universitatea Craiova.
”Ce s-a întâmplat acum cu venirea lui Cicâldău și cu aducerea unui alt atacant (n.r. Jovo Lukic)... să-l vedem întâi și pe acest atacant. Întotdeauna atacantul are nevoie de ceva timp să se adapteze pentru că are nevoie de automatisme, atacanții depind de ce transmite linia de mijloc.
Cicâldău e o lovitură, n-are nevoie de adaptare. Cunoaște ce înseamnă Craiova și faptul că a semnat pe 4 ani este un avantaj și pentru el, o liniște sufletească. Avem o echipă care zic că se poate bate la titlu.
Trebuie realizat întâi obiectivul. Pretențiile sunt mari. Îti trebuie echipă, îți trebuie jucători. Ai avut acum oportunitatea să-l iei pe Cicâldău”, a spus Cârțu, la emisiunea Digi Sport Special.
Alexandru Cicâldău a mai evoluat în tricoul Universității Craiova în perioada iulie 2018 - iulie 2021.
- trei milioane de euro este cota de piață a lui Cicâldău, potrivit Transfermarkt
- 33 de goluri și 21 de assist-uri a reușit mijlocașul pentru Universitatea Craiova în 129 de partide
În prezent, Universitatea Craiova se află pe locul al doilea al SuperLigii, cu 15 puncte acumulate după 8 etape, la trei lungimi în spatele liderului Universitatea Cluj (18 puncte), În următoarea etapă din campionat, oltenii vor juca, în deplasare, împotriva moldovenilor de la Poli Iași.
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat Universitatea Craiova - Rapid București, scor 1-1
Etichete: universitatea craiova , sorin cartu , alexandru cicaldau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții