Se face! Gică Hagi și Gigi Becali au bătut palma pentru transferul fotbalistului de la FCSB
articol scris de Digi Sport13.01.2024, 23:20
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Gigi Becali (65 de ani) a decis să facă mai multe schimbări la FCSB în această iarnă, chiar dacă formația sa este lider în România, după 21 de etape.
Unul dintre fotbaliștii care nu mai sunt fost doriți la FCSB și din 2024 este Cristi Ganea (31 de ani).
Cristi Ganea revine la Farul
Sosit la începutul lunii septembrie, după despărțirea de Panathinaikos, fotbalistul a fost adus ca o adevărată lovitură, însă nu și-a putut câștiga postul de titular.
În cele din urmă, Ganea ar urma să revină la Farul din această iarnă, anunță Playsport. Gigi Becali și Gică Hagi au ajuns la un acord, iar în momentul de față mai lipsește doar un anunț oficial.
Cristi Ganea, din nou alături de Gică Hagi
Ganea a evoluat pentru Viitorul, actuala Farul, în perioadele 2015 - 2018, respectiv 2020, timp în care a fost un fotbalist important în angrenajul trupei lui Hagi.
La ultima sa aventură la Constanța, fotbalistul a evoluat sub formă de împrumut de la Athletic Bilbao, iar "Regele" îl numea "jucător mare" în momentul despărțirii.
"A alergat cel mai mult! Şi-a dorit cel mai mult! L-am felicitat, asta e, păcat (n.r. că pleacă)! Am pierdut un jucător mare", spunea Gică Hagi, pe 28 iunie 2020.
- Mallorca U19, CD Santanyi, FCM Tg. Mureș, Universitatea Craiova, Săgeata Năvodari, FC Brașov, Viitorul, Athletic Bilbao, Numancia, Aris Salonic și Panathinaikos sunt echipele pentru care a evoluat Cristi Ganea în carieră
Etichete: gica hagi , superliga , farul , cristi ganea , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții