Șase jucători, dați afară de la echipă, după Poli Iași - FCSB
articol scris de Digi Sport20.12.2023, 10:10
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Poli Iași a pierdut meciul de pe teren propriu cu FCSB, scor 1-3, în etapa a 21-a a SuperLigii.
Măsuri dure la Poli Iași, după meciul cu FCSB. Șase jucători, dați afară
Cei de la Poli Iași nu au stat prea mult pe gânduri, după înfrângerea de pe teren propriu cu FCSB.
Nu mai puțin de șase jucători de la gruparea moldavă au fost puși pe ”lista neagră”, după ce nu i-au mulțumit pe cei de la Poli Iași.
Portarul Risto Jankov, fundașul Alexandru Belu, mijlocașii Andrei Ciobanu, Gabriel Vașvari, Cătălin Itu, dar și atacantul Jakub Vojtus nu mai fac parte din planurile celor de la Poli Iași pentru partea a doua a sezonului, anunță GSP.
De asemenea, de la FCSB ar putea pleca trei jucători în această iarnă. Gigi Becali (65 de ani), patronul ”roș-albaștrilor” s-a declarat nemulțumit de Cristi Ganea, Andrea Compagno și Dorin Rotariu.
La finalul meciului din Copou, antrenorul Leo Grozavu s-a arătat nemulțumit de atitudinea unora dintre elevii săi.
Discursul dur al lui Leo Grozavu, după Poli Iași - FCSB 1-3
Leo Grozavu a criticat, de asemenea, arbitrajul și a transmis că cele două penalty-uri primite de FCSB au fost incorect acordate.
”Ăsta e fotbalul. Concluziile sunt că la ultima partidă nu am fost foarte bine pregătiți, că unii jucători nu au putut să joace. Astea se întâmplă doar în România, cu jucători transferați înainte să se termine campionatul. Au fost și alte probleme și a trebuit să venim cu acest grup de tineri. E un moment de reflexie, trebuie să ne gândim dacă putem sau nu continua cu ei.
FCSB ar fi avut un joc foarte dificil în condiții normale. Le-am făcut cadouri, la primul gol este de neînțeles.
Sunt supărat pe cei care au plecat, că am fost nevoit să apelez doar la jucători tineri, am avut pe bancă cinci jucători U21. Dacă sunt jucători care spun că nu pot să se antreneze… Dacă-i acceptăm așa, d-aia îi avem așa. Dacă dau de două ori cu călcâiul și o mai dau o dată printre picioare, sunt acceptați.
În campionatul Angliei nu dădea niciodată penalty, nici la primul, nici la al doilea. Sigur, intervențiile sunt neglijente, dar în niciun caz nu sunt de penalty. Noi am avut două penalty-uri clare la ultimele partide, nici n-a fost consultat VAR-ul.
Aici, domnul Călin fluieră imediat, normal, că e comod să avantajezi echipa mai valoroasă. Penalty-urile au fost forțate de jucătorii Stelei (n.r. FCSB-ului), mai șmecheri, mai abili”, a spus Leo Grozavu, la finalul meciului cu FCSB.
Imagini de la meciul Poli Iași - FCSB 1-3
Galerie Foto
Clasamentul din SuperLigă, după Poli Iași - FCSB 1-3
VIDEO Rezumat Poli Iași - FCSB 1-3
Etichete: poli iasi fcsb , clasament superliga , rezumat poli iasi fcsb , etapa 21 superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții