Exclusiv ”Să te ferească Dumnezeu să-și piardă echipa controlul!” Marele pericol al lui Dinamo în play-out
09.03.2018, 15:12Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Dinamo a ratat calificarea în play-off, a ieșit și din Cupa României, astfel că, în acest moment, roș-albii par interesați doar de reconstrucție. Lupta din subsolul clasamentului nu se anunță a fi una facilă pentru roș-albi, crede Ion Marin (62 de ani), un antrenor obișnuit cu astfel de dispute.
”Fanii lui Dinamo erau obișnuiți cu rezultate, cu performanțe, cu jucători la echipa națională, așa că acum este o mare rușine că am ajuns să ne luptăm la retrogradare. Va fi dificil și acest play-out. Să te feresacă Dumnezeu ca echipa să-și piardă controlul și să ajungi să te bați la ultimele locuri. Actualul lot este cel mai slab din istoria lui Dinamo”, a spus Ion Marin, tehnicianul care a învins nu de mult lupta cu cea mai dură boală din toate timpurile, cancerul.
"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat şi că merge bine totul. Vreau să mă întorc să antrenez, în ţară sau în străinătate. Aş prefera în ţară şi o să vedem", a declarat Ion Marin, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.
"Eu sper ca acești jucători care au venit, să joace pentru echipă. Poți să faci un transfer, clubul să aibă un obiectiv, jucătorul alt obiectiv și să nu-l intereseze de obiectivul clubului ci de cel personal. Se pregătește cu echipa, mai joacă un meci, două trei, trece timpul și pleacă peste 5 luni la alt club. I-aș dori implicați pe acești jucători în obiectivul clubului. Pe altă parte cum aș fi putut să-i fac contract mai mare de 6 luni lui Torje când eu vreau să vând clubul. De ce să mă încarc? Este o problemă. Revenim la ce s-a făcut anterior. Nu vinzi cei mai buni jucători și nu spui niciodată că vrei să vinzi clubul" a mai spus cel care a câștigat 5 titluri cu Dinamo ca jucător și unul ca antrenor.
Etichete: marele pericol al lui dinamo , sa te fereasca dumnezeu , sa-si piarda echipa controlul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții