Video Roş-albaştrii recunosc că au tratat superficial meciul cu Sepsi: "Am crezut că vom intra şi vom câştiga"
25.02.2018, 23:13SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB a terminat sezonul regulat cu o victorie, 2-0 cu Sepsi, dar roş-albaştrii au trecut prin mari emoţii, mai ales în prima repriză, când nou-promovata a irosit câteva ocazii mari.
Dennis Man, autorul celui de-al doilea gol al partidei, a recunoscut că roş-albaştrii şi-au tratat adversarii cu superficialitate, lucru care s-a văzut şi în prestaţia echipei lui Nicolae Dică.
"Ne aşteptam la un meci greu. Am tratat meciul cam usor, am crezut că vom intra şi vom câştiga. Nu am început tocmai bine şi s-a văzut în prima repriză că nu e aşa cum am crezut noi.
Era şi greu să jucăm, a fost o vreme nefavorabilă pentru fotbal. Abia ne simţeam picioarele, dar important e că am luat cele 3 puncte", a declarat Man, la finalul partidei de pe Arena Naţională.
Cu golul reuşit contra lui Sepsi, fostul arădean a ajuns la 8 reuşite în actuala ediţie de campionat. Doar Harlem Gnohere (12 goluri) şi Florin Tănase (9) au marcat mai mult decât atacantul de 19 ani.
"Încerc la fiecare meci să ajut echipa şi sunt foarte fericit că reuşesc să înscriu", a spus Dennis Man.
VIDEO: Golul lui Dennis Man
VIDEO Declarațiile lui Man
Etichete: steaua , liga 1 , sepsi , fcsb , dennis man , fcsb sepsi , video fcsb - sepsi , video dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții