Reacția nervoasă a lui Gică Hagi după ce a fost întrebat despre interesul FCSB-ului pentru secundul Cătălin Anghel
04.08.2019, 21:31Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Gică Hagi s-a enervat înaintea partidei Viitorului cu Sepsi, de la Sfântu Gheorghe. Managerul tehnic al constănțenilor a fost întrebat de reporteri despre interesul patronului FCSB-ului, Gigi Becali, pentru secundul său, Cătălin Anghel, anunțat sâmbătă seară, la "Fotbal Club".
"Regele" nu a dorit însă să vorbească despre acest subiect, iar răspunsul său a fost scurt: "Altă întrebare!"
"I-am dat mesaj lui Hagi să mi-l dea pe Anghel, mie îmi place ce se întâmplă la Viitorul. Ce dacă e secund? E elevul lui Hagi și este mai bun decât un principal. I-am dat patru mesaje, dar nu mi-a răspuns. Sunt gata să și plătesc pentru Cătălin Anghel, e creația lui Gică (n.r. Hagi)", fusese declarația lui Becali de luni, de la Digi Sport.
Cătălin Anghel l-a refuzat imediat pe Gigi Becali
Secundul lui Gică Hagi de la Viitorul i-a dat un răspuns imediat patronului "roș-albaștrilor".
”Îi mulțumesc domnului Gigi Becali pentru interesul manifestat, dar pentru moment voi continua munca pe care am început-o la FC Viitorul. Sunt onorat, dar în același timp angrenat într-un nou proiect cu FC Viitorul, alături de care vreau să obțin noi performanțe”, a spus Anghel, într-un comunicat postat pe site-ul oficial al constănțenilor.
Cătălin Anghel (44 de ani) este secund la Viitorul din 2015, după ce a fost "principal" la echipa lui Gică Hagi între 2009 și 2013 și la Săgeata Năvodari în perioada 2013-2015.
Pe banca FCSB-ului, la meciul cu Astra, de luni, transmis în direct de Digi Sport 1 de la ora 21:00, va sta fostul secund al lui Bogdan Andone, Vergil Andronache.
Etichete: gica hagi , gigi becali , catalin anghel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții