Reacția lui Elias Charalambous, după ce FCSB a făcut două transferuri
articol scris de Digi Sport15.12.2023, 15:04
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FCSB a perfectat deja două transferuri, deși mai are de jucat două meciuri în acest an. Baba Alhassan (23 de ani), de la Hermannstadt, și Luis Phelipe (23 de ani), adus de la Poli Iași, au semnat deja.
Elias Charalambous a vorbit despre cele două transferuri făcute de FCSB la conferința de presă premergătoare meciului cu Hermannstadt, programat sâmbătă, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1, și a spus că ambii pot ajuta echipa.
Ce a spus Elias Charalambous despre Baba Alhassan și Luis Phelipe
”O să îl avem în echipă (n.r. pe Baba Alhassan), trebuie să vină și să ne arate ce am văzut până acum la el. Trebuie să lupte pentru locul lui așa cum fac și ceilalți jucători din echipă.
Este un jucător care știe fotbal, este foarte puternic și acoperă foarte bine mijlocul datorită vitezei sale. Cred că ne trebuie acest tip de jucător și cred că ne va ajuta.
Pe Phelipe l-am văzut, este diferit de Alhassan. Este tehnic și poate juca în toate pozițiile din față. Va veni aici și va trebui să se lupte pentru locul său”, a declarat Elias Charalambous.
FCSB a plătit 800.000 de euro pe Luis Phelipe și Baba Alhassan
Primul transfer rezolvat de FCSB pentru a doua parte a sezonului este al lui Luis Phelipe, mijlocașul ofensiv brazilian cumpărat de la Poli Iași pentru 200.000 de euro.
La câteva zile distanță, a semnat și Baba Alhassan, cumpărat de la Hermannstadt chiar în săptămâna meciului direct cu 600.000 de euro.
Etichete: elias charalambous , baba alhassan , luis phelipe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții