Reacția celor de la U Cluj după ce s-a spus că Florin Niță și-a dat acordul să semneze cu ”Șepcile Roșii”
articol scris de Digi Sport16.07.2023, 13:07
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Liber de contract după despărțirea de Sparta Praga, Florin Niță (36 de ani) ar fi în discuții avansate cu U Cluj.
Radu Constantea: ”Orice echipă din SuperLigă cred că ar avea nevoie de Niță”
”Șepcile Roșii” debutează în sezonul 2023/2024 al SuperLigii pe terenul celor de la Petrolul, de la ora 18:30, în direct la Digi Sport 1. Întrebat de transferul lui Niță, Radu Constantea, președintele lui U Cluj, nu a dorit să ofere prea multe detalii, însă a transmis că formația ardeleană ”ar avea nevoie” de internaționalul român.
”Ținând cont că e zi de meci, nu aș vrea să intru în discuții legate de posibile transferuri la Universitatea Cluj.
Vă dați seama că orice echipă din SuperLigă cred că ar avea nevoie de Niță, un portar cu mare experiență, un portar de națională, dar momentan nu putem confirma.
Mai căutăm 2-3 posturi. Sperăm să finalizăm transferurile cât mai repede. Obiectivul nostru e o clasare mai bună decât sezonul precedent. Asta ar însemna locurile 7-9”, a spus Constantea, potrivit iamsport.ro.
- 300.000 de euro este cota de piață a lui Florin Niță, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.
Universitatea Cluj se mută la Mediaș
În perioada 3-6 august, Cluj Arena este gazda unui celebru festival de muzică și, așa cum se întâmplă în fiecare an, "Șepcile Roșii" sunt nevoite să evolueze pe un alt stadion la începutul sezonului.
Deși au făcut cerere pentru a juca la Sibiu, oficialii celor de la Universitatea Cluj s-au lovit de un refuz, astfel că au ales arena din Mediaș pentru a evolua în primele două partide de acasă.
Astfel, meciurile cu Rapid (etapa 2) și Dinamo (etapa 4) vor avea loc la Mediaș, urmând ca Universitatea Cluj să revină pe propriul teren contra rivalei CFR Cluj (etapa 6).
“Derby-urile cu Rapid şi Dinamo se joacă la Mediaş. Revenim acasă pentru meciul cu CFR. Stadionul 'Gaz Metan' din Mediaş va găzdui FC Universitatea Cluj pentru două partide, cu Rapid şi cu Dinamo din etapa a doua, respectiv etapa a patra din Superliga.
Această decizie vine după ce solicitarea clubului nostru de a utiliza Stadionul Municipal din Sibiu nu a fost aprobată de către autorităţile locale sibiene. Băieţii antrenaţi de Anton Petrea vor reveni pe Cluj Arena pentru partida din etapa a şasea cu CFR”, au anunțat clujenii.
Etichete: florin nita , transfer nita , radu constantea , nita u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții