Raul Rusescu cere un jucător în primul 11 la FCSB: ”E momentul!” + Băluță și Lixandru, OUT în opinia fostului atacant
articol scris de Digi Sport12.03.2024, 14:54
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În urma eșecului usturător, 0-4 cu Rapid, din ultima rundă a sezonului regulat, Raul Rusescu (35 de ani), fostul atacant al FCSB-ului, consideră că gruparea roș-albastră ar trebui să facă mai multe schimbări în primul 11 pentru meciul cu Sepsi.
Raul Rusescu: ”E momentul potrivit să revină Chiricheș în echipă”
În ciuda înfrângerii drastice, FCSB va începe play-off-ul de pe prima poziție, la 4 puncte în fața ocupantei locului secund, Rapid. Rusescu susține că Vlad Chiricheș (34 de ani), proaspăt revenit după accidentare, ar trebui să-i ia locul lui Joyskim Dawa în centrul defensivei.
- Partida FCSB - Sepsi, din prima etapă a play-off-ului, va putea fi urmărită duminică, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
În plus, fostul internațional vede o linie de mijloc formată din Octavian Popescu, Adrian Șut și Darius Olaru, fără Mihai Lixandru, iar Alexandru Băluță, favoritul patronului de la FCSB, să fie înlocuit cu Luis Phelipe.
”Eu așa văd echipa la meciul cu Sepsi. Nu îl includ pe Băluță. Vreau să îl văd pe Miculescu vârf, cred că poate juca acolo. Phelipe a avut o explozie de încredere după golul cu Petrolul și merită să joace din primul minut.
N-am informații suplimentare despre situația lui Vlad Chiricheș. N-am mai vorbit cu el în ultima vreme. Dar știu că se antrenează normal. Acesta e momentul potrivit să revină Chiricheș în echipă, în parteneriat cu Ngezana. Revenirile lor vor da o altă dimensiune apărării”, a declarat Raul Rusescu, potrivit gsp.ro.
- Primul 11 al FCSB-ului pentru meciul cu Sepsi, în opinia lui Rusescu: Târnovanu - Antwi, Ngezana, Chiricheș, Radunovic - Oct. Popescu, Șut, Olaru - Phelipe, Miculescu, Coman
Etichete: vlad chiriches , raul rusescu , fcsb sepsi , prim 11 fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții