Ratează Moruțan transferul în Emirate? ”Părerea mea e că nu pleacă”
articol scris de Digi Sport08.01.2021, 13:49
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Olimpiu Moruțan (21 de ani) este dorit în Emiratele Arabe Unite. Oferta nu a fost pe placul patronului FCSB, Gigi Becali, care spune că ar fi bine ca mijlocașul să plece la o echipă puternică din Europa.
Nici Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, nu crede că Moruțan va pleca de la FCSB în Emirate.
Valeriu Iftime, despre Moruțan: ”Părerea mea e că nu pleacă”
”Părerea mea e că nu pleacă. El trebuie să facă performanță cu FCSB, în cupele europene. După aceea, pleacă în Europa, asta dacă vrea să devină fotbalist”, a spus Iftime, pentru AS.ro.
FC Botoșani deține 10% din viitorul transfer al lui Olimpiu Moruțan. Dacă Becali s-ar fi decis să-l vândă pe Moruțan pentru zece milioane de euro în Emirate, moldovenii ar fi avut de încasat un milion de euro.
Gigi Becali: ”Când e vorba de vândut sau de cumpărat, eu decid”
Oferta grupării din Golf nu a fost pe placul lui Gigi Becali, care a cerut 15 milioane de euro în schimbul lui Moruțan. Pentru moment, se pare că mutarea a intrat în impas. Patronul roș-albaștrilor s-a arătat deranjat de comentariile pe seama potențialului transfer și a precizat care este strategia sa în privința tânărului său jucător.
"Au început caterinca și miștoul că am zis că am avut ofertă de 10 milioane. Bine, mă, o să aflați când se va vinde și gata. Câștig ceva dacă mă laud cu oferta? Câștig când intră banii-n buzunar. Nu mai știu cum să fac, oricum nu e bine.
Gică Popescu e un om care e specialist. Gică Popescu știe marfa lui. Nu a vândut o marfă de 10-15 milioane. Eu îi mulțumesc de sfat. Dar când e vorba de vândut sau de cumpărat, eu decid. Moruțan, e mai bine să plece la o echipă din Europa, să iau 30 de milioane de euro, nu 15, și el trei milioane salariu", a declarat Gigi Becali, la emisiunea Digi Sport Special.
Etichete: gigi becali , fc botosani , valeriu iftime , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții