Răspunsul Craiovei după ce Gigi Becali i l-a oferit înapoi pe Andrei Vlad lui Mihai Rotaru
articol scris de Digi Sport30.07.2021, 13:30
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Universitatea Craiova a dat răspunsul după ce Gigi Becali a spus că vrea să îl dea înapoi oltenilor pe portarul Andrei Vlad, pentru că el consideră că l-a "furat" în 2017.
"Cum? Pe Vlad? Eu l-aș lua, dacă și el vrea să vină. Mie îmi place Vlad" a spus Sorin Cârțu la ProX.
Andrei Vlad a fost protagonistul gafei în urma căreia cei de la Șahtior Karagandy au marcat. FCSB a fost eliminată în turul 2 al Conference League .
Gigi Becali vrea să îl vândă înapoi la Craiova pe Andrei Vlad
Gigi Becali s-a "spovedit" după ce FCSB a fost eliminată de Șahtior Karagandy. Patronul roș-albaștrilor susține că l-a sunat pe patronul oltenilor, Mihai Rotaru, imediat după ce aceștia au ratat și ei calificarea în turul 3 preliminar al Conference League.
”L-am sunat pe Rotaru și i-am zis că toate se întâmplă c-am furat. Vreau să dau lucrul furat înapoi. Da, la Vlad mă refer. Am furat și Dumnezeu mă pedepsește. M-a pedepsit și în campionat, și acum. Trebuie să dau lucrul furat înapoi. I-am zis că trebuie să-mi dea 450 de mii înapoi și-l dau.
Chiar dacă refuză, măcar știu că am conștiința împăcată, că am vrut să dau lucrul furat înapoi. A zis că vorbim mâine-poimâine, dar vreau să dau lucrul furat înapoi. N-are vină antrenorul”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport Special.
Andrei Vlad a ajuns la FCSB în 2017, după ce a decis să ”rupă” contractul de la Universitatea Craiova, deși risca o suspendare de până la 24 de etape. În cele din urmă, cele două cluburi au ajuns la un acord, iar Gigi Becali le-a plătit oltenilor 450.000 de euro pentru portarul care avea în acel moment un singur meci în Liga 1.
FCSB, eliminată de Șahtior Karagandy în turul 2 preliminar din Conference League
După ce s-a impus la limită în tur, scor 1-0, FCSB a pierdut returul cu Șahtior Karagandy și a ratat calificarea în turul 3 preliminar din Conference League. A fost 2-1 în timp regulamentar, tot 2-1 după prelungiri și 5-3 la loviturile de departajare.
Andrei Vlad a greșit la golul echipei din Kazahstan, din timpul regulamentar, iar Moruțan nu a putut să marcheze la loviturile de departajare.
Astfel, Șahtior Karagandy s-a calificat în turul 3 preliminat din Conference League, acolo unde va întâlni formația ucraineană Kolos Kovalivka.
FCSB e prima echipă românească din istorie care este eliminată de o echipă din Kazahstan.
Etichete: sorin cartu , gigi becali , andrei vlad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții