Exclusiv Rapid mai și vinde! Un titular are liber din partea clubului să se transfere în această vară
articol scris de Digi Sport24.06.2023, 15:49
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Rapid s-a mișcat foarte bine pe piața transferurilor din această vară, iar giuleștenii au perfectat 6 mutări. Conducerea clubului a anunțat însă că achizițiile nu se vor opri aici și urmează să mai sosească cel puțin doi jucători.
Alexandru Albu, liber să plece de la Rapid
Dacă, din punct de vedere al sosirilor, Rapid stă destul de bine, giuleștenii vor să puncteze și la capitolul plecări. Concret, Alexandru Albu (29 de ani) ar putea avea parte de un transfer în această vară, iar Victor Angelescu a dezvăluit că mijlocașul are liber din partea clubului, în cazul în care oferta este una avantajoasă.
"Nu, nu am avut nicio ofertă pentru Albu până acum. Și eu, și Niculae (n.r. Daniel Niculae) suntem implicați, dar nu avem o ofertă pentru el. Dacă am avea o ofertă foarte bună, nu ne-am opune, dacă și el ar vrea să plece", a spus Victor Angelescu, la Fotbal Club.
Cotat la un milion de euro, Alexandru Albu a ajuns prima dată la Rapid în anul 2021, sub formă de împrumut de la Concordia Chiajna. Ulterior, fotbalistul a fost cumpărat definitiv de giuleșteni pentru 200.000 de euro.
Rapid nu se oprește din făcut transferuri! Ce mutări a anunțat Victor Angelescu
Cătălin Cîrjan este ultimul nume nou sosit sub comanda lui Adrian Mutu, însă Victor Angelescu a mai anunțat și alte mutări. Acționarul Rapidului a dezvăluit că mai negociează cu alți doi fotbaliști și a numit posturile pe care giuleștenii vor să se mai întărească în această vară.
"Mai suntem în negocieri cu doi jucători și depinde și de cine va mai pleca în perioada următoare. Mai avem nevoie de un atacant și de un jucător polivalent, care să poată juca și fundaș central, și fundaș stânga. În afară de atacant, despre care știm sigur că ni-l dorim, în rest vom vedea", a spus Angelescu, la Fotbal Club.
Cîrjan este al 6-lea transfer al verii pentru Rapid. Până acum, giuleștenii i-au mai adus pe Omar El Sawy (19 ani, de la Csikszereda), Răzvan Oaidă (25 de ani, de la FCSB), Christopher Braun (31 de ani, de la CFR Cluj), Iulian Cristea (28 de ani, de la FCSB) și Borja Valle (30 de ani, de la Cartagena, Segunda Division).
Etichete: rapid , superliga , victor angelescu , alexandru albu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții