Oficial Rapid a adus un nou antrenor. Primele declarații despre colaborarea cu Neil Lennon
articol scris de Digi Sport01.06.2024, 14:15
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Neil Lennon (52 de ani), noul antrenor al Rapidului, a făcut schimbări importante de la venirea sa în Giulești.
După ce i-a adus pe Kyriakos Televantos (analist video), Iain Brunskill (antrenor secund) și Andy Liddell (preparator fizic), Lennon și-a găsit și un nou antrenor de portari.
Dumitru Hotoboc este noul antrenor de portari al Rapidului
Dumitru Hotoboc (45 de ani), care a lucrat în trecut cu Marian Aioani la Chindia Târgoviște, este noul antrenor de portari al Rapidului, precum a anunțat formația din Giulești pe pagina de Facebook.
După prezentarea oficială, Hotoboc a declarat că este foarte nerăbdător să îi întâlnească pe jucătorii Rapidului. De asemenea, noul antrenor de portari al Rapidului a spus de ce are nevoie echipa în sezonul următor.
Hotoboc i-a pregătit în sezonul trecut pe goalkeeperii lui FC Voluntari, după ce a mai antrenat la FC Argeș (2017-2019), Chindia Târgoviște (2019-2023) și Universitatea Cluj (2023).
”Sunt foarte bucuros să mă aflu aici, în această postură. Toate gândurile mele se îndreaptă spre ceea ce avem de făcut în următoarea perioadă. Dorința mea este aceea de a ne îndeplini obiectivele impuse de club.
Toată lumea le știe, nu trebuie să le mai amintesc eu. Este foarte important să avem dorință, implicare, să muncim foarte mult și cred că dacă facem toate aceste lucruri, obiectivul va fi realizabil.
Cu Marian Aioani am mai lucrat la Chindia și sunt foarte nerăbdător să îi cunosc și pe ceilalți băieți. Cu toții ne dorim să realizăm obiectivele, un lucru normal pentru o echipă de talia Rapidului!
Pentru mine este ceva nou să lucrez cu un antrenor de talia lui Neil Lennon, un antrenor cu asemenea experiență și palmares. Sper să colaborăm bine. Important este ca Rapidul să ajungă acolo unde își propune. ”, a spus Dumitru Hotoboc.
- Mihai Toader a fost cel care a ocupat acest post până la venirea lui Hotoboc,
CV-ul de antrenor al lui Neil Lennon
- De cinci ori campion al Scoției cu Celtic Glasgow (2012, 2013, 2014, 2019, 2020)
- A câștigat Cupa Scoției de patru ori, cu Celtic (2011, 2013, 2019, 2020)
- A triumfat în Cupa Ligii Scoției (2020)
- A câștigat liga secundă scoțiană cu Hibernian FC (2017)
- A reușit să își treacă în palmares Cupa Ciprului, cu Omonia Nicosia (2022)
- A fost numit de trei ori Antrenorul anului în Scoția (2012, 2013, 2020)
Etichete: rapid , antrenor de portari , dumitru hotoboc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții