”Rămâneți la Dinamo?”. Răspunsul dat de Zeljko Kopic, după ce ”Câinii” au rămas pe loc retrogradabil
articol scris de Digi Sport13.04.2024, 14:14
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Zeljko Kopic a fost adus la Dinamo după ce Ovidiu Burcă și-a anunțat demisia, iar croatul are misiunea de a salva echipa de la retrogradare.
Dinamo nu traversează cea mai bună formă sportivă. ”Câinii” nu au nicio victorie în play-out și au ajuns pe poziția a 15-a, ceea ce reprezintă loc retrogradabil. Dinamo are două înfrângeri în play-out (0-3 cu Hermannstadt, 0-1 cu Oțelul Galați) și un rezultat de egalitate (1-1 cu Petrolul Ploiești).
Zeljko Kopic: ”Toți vrem să ne atingem obiectivul. După asta, clubul va face ceea ce oficialii cred că e mai bine”
Dinamo primește vizita celor de la Poli Iași duminică, 14 aprilie, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 4 din SuperLiga României. Partida va începe de la ora 18:15 și va fi transmisă pe Digi Sport 1. Și oaspeții trec printr-o perioadă slabă, întrucât nu au reușit să câștige niciun meci de la startul play-out-ului.
Înainte de această confruntare, Zeljko Kopic a fost întrebat dacă va continua din vară la echipa din Ștefan cel Mare. Croatul a mizat pe îndeplinirea obiectivului, iar, cel mai probabil, de acest lucru depinde și viitorul său la Dinamo.
”Am vorbit despre tot, bineînțeles, e important să avem totul pregătit pentru următorul sezon, dar în acest moment ne concentrăm pe aceste șase meciuri.
Trebuie să le luăm meci cu meci, ne concentrăm pe meciul de mâine. Este dificil să luăm decizii până nu ne îndeplinim obiectivul, de a rămâne în ligă pentru următorul sezon. După, trebuie să analizăm totul și să luăm cele mai bune decizii pentru viitor.
Cred că asta e cea mai importantă parte, toți oficialii, antrenorii, jucătorii, fanii... toți vrem să ne atingem obiectivul. După asta, clubul va face ceea ce oficialii cred că e mai bine”, a afirmat Zeljko Kopic la conferința de presă.
Mircea Lucescu este încrezător că Dinamo va câștiga meciul cu Poli Iași și va părăsi locul de baraj
Dinamo - Poli Iași este foarte important pentru ambele echipe, care sunt despărțite doar de două puncte și luptă să se salveze de la retrogradare. „Câinii” vor fi susținuți din tribune și de Mircea Lucescu, așa cum s-a întâmplat destul de des în ultima perioadă.
„Il Luce” a fost și la duelul cu Petrolul, dar Dinamo a fost egalată în prelungiri. Echipa lui Zeljko Kopic se află în acest moment pe loc de retrogradare, dar poate ajunge pe o poziție de baraj în cazul unui succes, coroborat cu alte rezultate favorabile.
”Eu n-am cum să-i sprijin. Eu pot doar să vin să mă uit la meci, în rest ei trebuie să fie cei care să simtă presiunea acestui joc și necesitatea de a câștiga pentru că sunt, totuși, jucători veniți din campionate diferite, străini, țin și ei la prestigiul lor, la imaginea lor, au nevoie de o performanță, iar performanța în momentul de față pentru Dinamo este cea de a se salva de la retrogradare”, a declarat Mircea Lucescu.
Etichete: dinamo , zeljko kopic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții