Probleme cu accidentările la Dinamo, după meciul cu Politehnica Iaşi
06.02.2019, 11:35SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mircea Rednic are deja probleme cu accidentările după primul meci oficial al lui Dinamo din 2019, câştigat cu 3-0 contra Politehnicii Iaşi.
Înlocuit în minutul 53 al meciului cu moldovenii, mijlocaşul algerian Rachid Ait-Atmane a devenit incert pentru următoarea partidă a "câinilor", cu Sepsi, de la Sfântu Gheorghe.
„Avem probleme de lot, Rachid Ait-Atmane e accidentat, să vedem ce se va întâmpla cu el până la meciul de sâmbătă cu Sepsi. A avut niște probleme la inghinali, sperăm să nu fie atât de grave și sâmbătă să fie pe teren”, a declarat directorul sportiv al lui Dinamo, Ionel Dănciulescu, la "Fotbal Club".
Damien Dussaut va sta trei săptămâni
Situaţia e mult mai complicată în cazul francezului Damien Dussaut. Fundaşul în vârstă de 24 de ani s-a accidentat la un antrenament de dinaintea partidei cu Iaşiul şi nu va debuta prea curând pentru "câini".
„Dussaut s-a accidentat cu o zi înainte de meciul cu Poli Iași. E o ruptură și e ceva mai complicat. Va absenta aproximativ trei săptămâni”, a mai spus Dănciulescu.
Dinamo se află pe locul 11 în Liga 1, cu 25 de puncte după 22 de etape, la şapte puncte distanţă de locurile de play-off.
Sepsi - Dinamo va fi în direct la Digi Sport 1, pe digisport.ro şi m.digisport.ro sâmbătă, de la ora 20:00.
Etichete: mircea rednic , accidentati dinamo , rachid ait-atmane , damien dussaut
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții