Prima decizie a celor de la Sepsi după ce Matei a fost depistat pozitiv
articol scris de Digi Sport18.03.2024, 17:47
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cosmin Matei (32 de ani) trăiește un coșmar la Sepsi. Vestea a apărut la puține ore după ce gruparea din Sfântu Gheorghe a pierdut meciul cu FCSB, scor 1-2, pe Arena Națională, în prima etapă din playoff.
Conducerea lui Sepsi a confirmat dopajul și așteaptă Proba B
Mijlocașul a fost depistat pozitiv la controlul antidoping efectuat la finalul meciului pe care covăsnenii l-au pierdut pe teren propriu, 1-3 în fața celor de la Universitatea Craiova, pe 4 februarie.
Matei nu a jucat pentru Sepsi în primul meci din play-off, din cauza unei accidentări. ”Oricum, jucătorul este accidentat pentru șase săptămâni”, a spus Dioszegi.
Galerie Foto
Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, a recunoscut speța și a spus că prima decizie a clubului din SuperLiga este să se aștepte și verdictul probei B. Însă, momentan, jucătorul se bucură de prezumția de nevinovăție.
”În faţa noastră jucătorul, până nu vine proba B, este nevinovat. În acest moment jucătorul este accidentat, nu poate juca, din păcate. După ce vine testul B vom discuta.
Până acum ştim doar că a primit această înştiinţare şi i-a arătat-o directorului sportiv, şi se arată că nu este suspendat ca jucător, poate să joace până la rezultatul testului B.
A trecut mai bine de o lună, acum a ajuns rezultatul la el. Dacă era vinovat jucătorul, eu cred că nu venea la noi cu scrisoarea, deşi mai devreme sau mai târziu ar fi ajuns şi la noi la club.
El mi-a spus că nu a luat absolut nimic şi că doar atunci când a fost răcit a luat nu ştiu ce medicamente, pentru că eu nu mă pricep. Aşteptăm cu nerăbdare să vină testul B", a spus Dioszegi, pentru agerpres.ro.
- 500 de mii de euro este cota de piață a lui Matei, potrivit Transfermarkt.
- 7 goluri și 6 assist-uri în 33 de meciuri sunt cifrele lui Cosmin Matei în acest sezon la Sepsi.
Laszlo Dioszegi: ”Nu-mi vine să cred că Matei ar fi luat substanțe interzise cu voia lui”
Dioszegi a mai precizat că a rămas mască atunci când a primit vestea.
”Am primit și noi la club notificarea în urmă cu vreo două zile. Așteptăm însă și rezultatul probei B. Am rămas însă fără cuvinte. Nu-mi vine să cred că Matei ar fi luat substanțe interzise cu voia lui.
N-am apucat să discut foarte mult nici cu medicul nostru, fiindcă a fost partida cu FCSB. Mi-a explicat însă că nimic din ce a administrat el nu cuprinde substanțe interzise.
Știu că Matei a fost răcit o perioadă. Nu știu exact ce a luat. Dar vă sugerez să așteptăm ancheta pentru a vedea concluziile clare. Ați văzut și la Halep ce s-a întâmplat. Dacă se va confirma însă că Matei e vinovat, vom lua măsurile necesare”, a spus Laszlo Dioszegi.
Etichete: cosmin matei , matei dopat , matei depistat pozitiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții