”Poate să antreneze și pe Barcelona și pe Real!” Dan Petrescu are încredere în Hagi
08.03.2018, 23:24Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Dan Petrescu (50 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj, mizează mult pe progresul pe care l-a făcut Gică Hagi în ultimii ani în cariera de antrenor. După ce a ”amenințat” că vrea să plece din România, au apărut zvonuri potrivit cărora ”Regele” ar fi aproape de a prelua din vară pe Galatasaray, la ”pachet” cu Ianis și cu Gică Popescu.
Tehnicianul ardelenilor crede însă că Hagi a ajuns la nivelul la care poate antrena orice echipă din lume, fie că aceasta s-ar numi FC Barcelona sau Real Madrid.
”Hagi poate să antreneze oriunde, nu cred că poate fi o echipă din lume pe care să nu poată să o antreneze. Acum se va spune că sunt subiectiv, pentru că este vorba despre prietenul meu, dar nu este așa. Hagi, la acest moment, poate antrena orinde, inclusiv pe Barcelona și pe Real Madrid, echipe unde a și jucat”, a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Și Cristian Bivolaru, directorul general al Viitorului, a vorbit despre un posibil transfer al lui Hagi, dar a subliniat că nu supărarea l-ar face pe ”Rege” să ia o astfel de decizie.
Nu cred că nemulțumirile sunt cele care l-ar împinge pe Gică Hagi la un astfel de pas, ci în primul rând dorința lui de a face performanță și la alt nivel. Discut cu el și de fiecare dată o spune, se simte foarte pregătit, se simte capabil să lucreze și cu echipe importante", a spus Cristian Bivolaru, în cadrul emisiunii "Digi Sport Matinal".
"Dacă pleacă, pleacă la o echipă cu un proiect pe termen lung, care poate face performanță. Fie ea echipă de club sau echipă națională. Bineînțeles că pentru asta trebuie ca ambele părți să își prezinte interesul", a mai spus oficialul de la FC Viitorul.
FCSB - Viitorul, din prima etapă a play-off-ului Ligii 1, se va disputa duminică, 11 martie, de la ora 20:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi redat și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții