Exclusiv Planurile lui Dusan Uhrin jr date peste cap înaintea derby-ului cu FCSB! Ce surprize pune la cale cehul
12.02.2020, 21:22SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dusan Uhrin jr (52 de ani), tehnicianul lui Dinamo, s-a ales cu mai multe probleme pe cap după eșecul cu Voluntari, scor 2-1, mai ales că urmează marele derby cu FCSB și nu are tot lotul la dispoziție.
Doi dintre titularii rundei trecute, fundașul central Mihai Popescu (26 de ani) și fundașul stânga Lukas Skovajsa (25 de ani), au devenit indisponibili pentru duelul de duminică seară, ambii fiind suspendați. Popescu a încasat al patrulea cartonaș galben, în timp ce slovacul a fost eliminat!
În plus, de la Dinamo a mai plecat, pe nepusă masă, și Laurențiu Corbu (25 de ani). La antrenamentul de luni dimineață, când s-a început pregătirea derby-ului, Uhrin jr a avut parte de un episod care l-a lăsat fără replică. Tehnicianul avea în plan să pregătească marele meci de pe Arena Națională cu Laurențiu în rol de fundaș stânga.
Numai că jucătorul a refuzat să iasă la antrenament și i-a comunicat lui Uhrin că vrea să plece. Ceea ce s-a și întâmplat.
Dinamo - FCSB, programat în etapa a 25-a a Ligii 1, duminică, 16 februarie 2020, de la ora 20:00, pe Arena Națională, va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro EXCLUSIV pentru abonații RCS-RDS.
Derby de România poate fi urmărit ÎN DIRECT și în aplicația Digi Online!
Fazele importante și golurile vor fi redate în timp real pe site, în formatul LIVE VIDEO&TEXT.
În aceste condiții, tehnicianul ”câinilor” a trebuit să caute o altă soluție pentru flancul stâng, mai ales că ”varianta Andrei Sin” nu-l încântă deloc. În aceste condiții, Uhrin pare decis să-l mute pe Kristian Kostrna (26 de ani) în flancul stâng, chiar dacă acesta a jucat fundaș dreapta cu Voluntari.
Dusan Uhrin vrea să-l debuteze pe Szabolcs Kilyen contra FCSB-ului
Surprizele lui Dusan Uhrin nu se opresc însă aici. Cehul ia foarte serios în calcul să-l trimită pe dreapta pe românul Szabolcs Kilyen (21 de ani), venit de la Viitorul. În rest, linia defensivă va fi completată de fundașii centrali Ante Puljic (32 de ani) și Ricardo Grigore (20).
Prin titularizarea lui Kilyen, care va și debuta astfel în tricoul roș-albilor, Uhrin va rezolva și problema celor doi jucători U21.
Și în linia mediană se anunță surprize notabile. Ioan Filip (30 de ani) îi va lua locul lui Răuță, în timp ce Vali Lazăr va reveni în primul 11 în locul lui Mihaiu.
În rest, Piscitelli, Fabbrini, Sorescu și Perovic par de neclintit în acest moment din primul 11 al lui Dinamo.
Cum poate arăta Dinamo în derby-ul cu FCSB-ul: Piscitelli - Kilyen, M. Popescu, R. Grigore, Kostrna - Mrzljak, I. Filip - V. Lazăr, Fabbrini, D. Sorescu - S. Perovic
Etichete: dusan uhrin jr , mihai popescu , echipa dinamo , laurentiu corbu , dinamo fcsb , szabolcs kilyen , lukas skovajsa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții