Petrolul și-a prezentat noul antrenor, la o zi după plecarea lui Nae Constantin: "Mi-am dorit foarte mult să revin"
articol scris de Digi Sport08.02.2023, 13:47
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Eșecul cu FC Botoșani din ultima etapă, scor 0-5, a fost decisiv pentru viitorul lui Nae Constantin (49 de ani) pe banca Petrolului, iar antrenorul a anunțat că va pleca de la echipă imediat după meci.
Florin Pârvu, noul antrenor al Petrolului
În cursul zilei de marți a venit și anunțul oficial de despărțire dintre Petrolul și Nae Constantin, iar locul acestuia a fost luat chiar de nașul tehnicianului, Florin Pârvu (47 de ani).
Noul antrenor al "Lupilor" a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă și a anunțat că are mare încredere că va schimba "fața" Petrolului în perioada următoare.
"Am avut o discuție cu băieții, i-am simțit puțin căzuți în vestiar, dar am ținut să îi încurajez. Cred foarte mult în ei. Așa cum au reușit până acum să adune puncte, o vor face în continuare. Tot ce s-a întâmplat recent a fost un duș rece, cu gheață.
Sunt bucuros să fiu aici, mă consider acasă. Mi-am dorit foarte mult să revin, ultima mea experiență ca antrenor aici a fost în 2014, împreună cu Răzvan Lucescu, când Petrolul a avut o echipă mai mult decât bună.
Urmează o serie de meciuri grele, dar nu este imposibil să adunăm puncte. Trebuie să facem un grup unit. Cunosc foarte bine ce înseamnă mentalitatea suporterului petrolist, care apreciază motivația, ambiția arătate pe teren, dublate de succes.
În discuțiile cu băieții, le-am transmis ce doresc de la ei. Unul dintre puncte a fost acesta: vreau să redevenim un grup unit. Cred că voi reuși să fac din acest vestiar unul de temut”, a precizat Pârvu, în cadrul conferinței de prezentare.
Florin Pârvu este născut și crescut la Ploiești. A început fotbalul la Petrolul, pentru care a evoluat timp de șase sezoane, în perioade diferite (1995-1997, 1998-2001 și 2007-2008).
- Florin Pârvu a fost secund la Petrolul Ploiești, în sezonul 2014-2015, pe vremea în care principal era Răzvan Lucescu
Etichete: liga 1 , petrolul , antrenor petrolul , florin parvu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții