Oficial Petrolul și-a adus antrenor cu licență PRO. Ce riscă ”Lupii Galbeni” dacă au dus un ”tehnician-paravan”
articol scris de Digi Sport10.07.2024, 13:34
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Petrolul Ploiești a intrat în ”era turcă” din această vară.
După ce Serhan Cetinsaya și Sertac Guven, doi oameni potenți financiar din Istanbul, au cumpărat 30% din acțiunile clubului prahovean, la echipă a fost adus Mehmet Topal (38 de ani) pe poziția de antrenor principal.
Însă, fostul mijlocaș turc nu deține licență UEFA PRO în acest moment și, conform regulamentelor Federației Române de Fotbal, nu poate ocupa, în mod oficial, funcția de ”principal” la Petrolul.
Pentru a crea un ”liant” între fotbaliștii Petrolului și banca tehnică, turcii au decis, în cursul zilei de miercuri (10 iulie), să aducă un antrenor cu licență PRO, care, cel mai probabil, să fie ”paravan” pentru cel care se va ocupa cu adevărat de echipă, adică Mehmet Topal (care a și fost prezentat în această funcție într-o conferință de presă).
Sanjic Alagic, prezentat oficial la Petrolul Ploiești
Clubul Petrolul Ploiești a anunțat aducerea lui Sanjin Alagic (46 de ani) în staff-ul tehnic al echipei. După cum au anunțat și prahovenii, antrenorul bosniac deținător de licență PRO va colabora cu Mehmet Topal pe banca ”Lupilor Galbeni” în sezonul viitor.
”Tehnicianul bosniac Sanjin Alagic este noul membru al staff-ului tehnic al echipei noastre. În vârstă de 46 ani, deținător al licenței UEFA Pro, Alagic va colabora, astfel, cu Mehmet Topal pe banca tehnică a „galben-albaștrilor” în sezonul 2024-2025.
Născut la Sarajevo, Alagic a fost antrenor secund la naționala U21 a Bosniei, în perioada 2016-2019, iar ca antrenor principal a activat, la nivel de seniori, la Al-Salmiya (Kuweit), STK Samorin (Slovacia) și Nairobi City Stars (Kenya).
Ultima dată, Alagic a lucrat în cadrul clubului Velez Mostar, iar de-a lungul carierei a mai activat la Academiile grupărilor FK Sarajevo (Bosnia), Al-Ahli (Bahrain), Al-Salmiya (Kuweit) și SC Qadsia (Kuweit)”, au anunțat cei de la Petrolul pe pagina de Facebook.
Ce sancțiuni riscă antrenorii și cluburile dacă nu este respectată reglementarea legată de licența antrenorului
Lucian Burchel, directorul Școlii Federale de Antrenori, a anunțat că, din sezonul 2024 -2025 al SuperLigii, echipele care aduc ”tehnicieni-paravan” și care ”își maschează principalii” vor fi aspru pedepsite.
Concret, celui care își ”închiriază licența” (în cazul de față ar putea fi Sanjin Alagic) îi va fi suspendat doi ani documentul care îi atestă calificarea și îi va fi aplicată o amendă de 20.000 de lei.
Clubul care este dovedit vinovat de aceste nereguli (ar putea fi Petrolul Ploiești) va primi o amendă de 200.000 de lei, iar antrenorul care beneficiază de ”paravan” (Mehmet Topal) va primi o amendă de 25.000 de lei, plus o suspendare conformă cu prevederile regulamentare.
Prevederile din regulamentul Școlii Federale de Antrenori despre ”tehnicienii-paravan”
”Articolul din Regulamentul Disciplinar legat de situația antrenorilor prevede sancțiuni deosebit de drastice.
16. Fapta unui antrenor de a incheia cu un club un contract pentru o functie pe care acesta in fapt nu o va exercita, facilitand astfel clubului respectiv folosirea licentei sale in scopul indeplinirii in mod formal a unei cerinte regulamentare, astfel incat sa permita unei alte persoane, care nu detine calificarea si/sau licenta necesara, sa exercite fara drept functia respectiva, constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza astfel:
1. Suspendarea licentei UEFA utilizate pentru savarsirea faptei pentru o perioada de 2 ani si penalitate sportiva de 20.000 de lei. Prin suspendarea licentei UEFA se intelege faptul ca antrenorul in cauza nu va putea exercita nicio functie pentru care este necesara detinerea respectivei licente si nu va beneficia de niciun drept aferent detinerii licentei respective pentru o perioada de 2 ani.
2. Persoana care exercita in fapt functia pentru care nu detine calificarea si /sau licenta necesara, va fi sanctionat conform prevederilor regulamentare in vigoare la care se adauga o penalitate sportiva de minim 25.000 de lei.
3. Clubul in cauza va fi considerat ca fiind cel care a determinat faptele persoanelor de mai sus si se sanctioneaza cu penalitate sportiva de 200.000 de lei.
4. In caz de recidiva penalitatea aplicabila pentru incalcarea acestui articol se va dubla”, este trecut în Regulament.
Etichete: petrolul ploiesti , mehmet topal , licenta pro , sanjin alagic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții