”Perlele” FCSB-ului, luate la țintă! ”Tavi Popescu nu va rezolva problemele dacă se evidențiază cu Mediaș și Clinceni”
articol scris de Digi Sport01.03.2022, 12:36
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
În urma ultimelor două sincope din campionat, FCSB s-a îndepărtat la 11 puncte de liderul CFR Cluj, iar titlul, care în urmă cu câteva etape părea tangibil, acum este tot mai departe de gruparea roș-albastră.
FCSB a reușit să adune un singur punct în precedentele două runde, 1-1 cu CS Mioveni și 0-2 cu Farul, iar CFR Cluj a profitat și și-a consolidat poziția în fruntea clasamentului. Nu doar rezultatele roș-albaștrilor îngrijorează, ci și prestația elevilor lui Toni Petrea, mai ales a celor de la care suporterii așteaptă să lumineze jocul. Dinu Gheorghe, fostul oficial de la Rapid, a analizat jocul lui Florin Tănase și Octavian Popescu, iar concluziile nu-i avantajează pe jucătorii vicecampioanei.
”Ce performanță a avut Florin Tănase la FCSB?”/”Tavi Popescu este extrem de individualist”
Dinu Gheorghe susține că golgheterul și căpitanul FCSB-ului nu a făcut niciun progres în ultimele sezoane, iar Octavian Popescu este mult prea individualist și se remarcă doar în duelurile cu echipele mai slab cotate. Iar pentru declinul roș-albaștrilor principalul vinovat ar fi patronul Gigi Becali.
”Ce performanță a avut Florin Tănase la FCSB? Cu ce a ajutat că a ieșit golgheterul României? Domnul Becali este de vină! Sunt jucători care nu progresează, ba chiar stagnează, sunt în regres. Care e performanța lor? Această echipă nu câștigă titlul de șase sezoane. Becali greșește! Dânsul decide, noi constatăm ce se întâmplă.
Tavi Popescu este extrem de individualist. El nu va putea rezolva probleme de joc doar driblând și să se remarce cu Clinceni și Mediaș. Tu renunți la Haruț, îl dai la Botoșani și ești obligat să joci fundaș dreapta cu Ovidiu Popescu? Acolo sunt greșeli și de management”, a spus Dinu Gheorghe pentru ProSport.
- 2014/2015 este sezonul în care s-a încoronat pentru ultima oară FCSB-ul ”regina” Ligii 1.
Octavian Popescu a început excelent anul 2022, cu două goluri și o pasă decisivă în primele trei jocuri, apoi a urmat o scădere abruptă în evoluțiile sale, venită odată cu rezultatele mai puțin concludente ale echipei.
Diferenţa dintre CFR Cluj şi FCSB a ajuns la 11 puncte
Cu două etape înaintea finalului sezonului regulat, FCSB are 59 de puncte, iar CFR Cluj 70. Dacă în acest moment s-ar înjumătăţi punctajul, între cele două echipe ar fi o diferenţă de cinci puncte, cu amendamentul că echipei bucureştene i s-ar rotunji punctajul în plus.
În această situaţie, în caz de egalitatea la finalul campionatului, CFR Cluj ar fi considerată clasată mai sus.
Cea mai mica diferenţă între cele două echipe în ultima perioadă a fost de şase puncte şi puteau fi doar patru dacă FCSB nu făcea egal, 2-2 cu U Craiova 1948.
Etichete: dinu gheorghe , gigi becali , octavian popescu , florin tanase , vedete fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții