News Alert Ondrasek, drum liber către FCSB! Anunțul făcut de Viktoria Plzen în privința atacantului dorit de Gigi Becali
articol scris de Digi Sport18.06.2021, 17:20
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FCSB a anunțat că se află în negocieri cu atacantul ceh Zdenek Ondrasek (32 de ani), de la Viktoria Plzen, iar vicecampioana României a primit o veste bună în cursul zilei de astăzi.
Zdenek Ondrasek, drum liber către FCSB!
Clubul din Cehia a precizat în această după-amiază că Ondrasek a primit permisiunea de a-și căuta un nou angajament, în ciuda faptului că actuala sa înțelegere cu Viktoria Plzen expiră în vara anului 2023.
Astfel, Ondrasek ar putea semna cu FCSB din postura de jucător liber de contract. Cu toate acestea, de serviciile jucătorului s-ar mai interesa și formația poloneză Wisla Cracovia.
"Da, am negociat azi (n.r - joi) cu el! El a cerut un contract valabil doi ani, eu i-am spus că-i ofer doar pe un an. Dacă nu va fi de acord, aia e. Dar, nu cred. Voi avea răspunsul lui final în seara asta, dar eu cred că ne-am înțeles
Dacă va juca 70% din meciurile viitorului sezon, atunci automat contractul i se va prelungi cu încă un an. Eu nu mai aduc jucători care doar să ia bani și atât. Vrei la FCSB, trebuie să muncești și să demonstrezi că ai valoare", spunea Gigi Becali, patronul de la FCSB, pentru digisport.ro.
Ondrasek a mai jucat de-a lungul carierei pentru Ceske Budejovice, FK Caslav, Tromso, Wisla Cracovia și FC Dallas. În ultimul sezon, petrecut la Viktoria Plzen, a fost folosit în 36 de meciuri și a marcat șapte goluri.
Vârful de 1.86m are și șapte meciuri la echipa națională a Cehiei, la care a debutat în octombrie 2019, când marca un gol decisiv contra Angliei (2-1), într-o partidă din preliminariile EURO 2020.
Etichete: cehia , viktoria plzen , fcsb , zdenek ondrasek
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții